Cota de piaţă Android, la cel mai mare nivel din istorie

Cota de piaţă Android, la cel mai mare nivel din istorie

Cu rivalul iPhone lăsat fără inovaţii majore şi platforma Windows 10 Mobile ca şi îngropată, sistemul Android continuă să domine autoritar piaţa smartphone, cu o cotă de piaţă estimată la peste 88%.

Comparat unei cote de 84.1% măsurată anul trecut, creşterea nu este foarte mare, însă pusă în contextul unei reduceri cu 5.2% a cotei de piaţă atribuite platformei iOS, progresul făcut arată tendinţa de marginalizare a celei din urmă. Astfel, sistemul iOS rămâne cu o cotă de piaţă de 12.1%, în scădere de la 13.6% în perioada Q3-2015.

Reflectând această tendinţă, livrările de telefoane cu Android au crescut cu 10.3% comparat anului trecut, în timp ce livrările iPhone au scăzut cu 5.2%.

Creşterea raportată pentru platforma Android a venit pe cheltuiala tuturor celorlalte platforme rivale” declară Neil Mawston, director executiv al companiei Strategy Analytics. „Apple iOS a pierdut teren în faţa Android, trecând la o cotă de piaţă sub pragul de 12% în intervalul Q3-2016, ca urmare a vânzărilor sub aşteptări obţinute în China şi Africa.”

Blacberry şi Microsoft Windows Phone aproape că au dispărut, efectul fiind atribuit schimbărilor de strategie manifestate la dezvoltatorii acestora, iar Tizen şi alte platforme emergente au obţinut rezultate modeste din cauza portofoliului redus de produse  care le folosesc, dar şi din cauza suportului limitat acordat de către dezvoltatori”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult