Apple patentează un Smart Cover cu încărcare wireless

15.03.2013
Apple patentează un Smart Cover cu încărcare wireless

Apple pare să dorească o funcţie în plus pentru popularul accesoriu Smart Cover, folosit în mod normal ca scut de protecţie pentru ecranul tabletelor din seria iPad.

Apple patentează un Smart Cover cu încărcare wireless

Denumit “Integrated inductive charging in protective cover”, patentul ilustrează introducerea unui transmiţător electric inductiv chiar în structura flexibilă a husei de protecţie. Aplicaţia pentru patent menţionează şi prezenţa unui al doilea dispozitiv inductiv pentru captarea energiei transmise, inserat în carcasa dispozitivului iOS.

Accesoriul Smart Cover mai conţine şi două elemente cu proprietăţi magnetice, folosite pentru fixarea de ecranul tabletei într-o poziţie care să asigure eficienţă optimă la transferul de energie. Încărcarea acumulatorului ar urma să aibă lor atunci când scutul se află în contact direct cu suprafaţa ecranului, iar tableta nu este folosită.

În aplicaţia pentru patent, Apple ilustrează introducerea unui transmiţător electric inductiv chiar în structura flexibilă a husei de protecţie

Studiind în detaliu noul patent Apple, nu putem să ne întrebăm ce avantaje ar putea avea un Smart Cover cu încărcare wireless în faţa cablului de alimentare obişnuit, mai ales că a doua opţiune ne permite să folosim tableta în timp ce acumulatorul este alimentat. Una dintre posibilităţi este realizarea unui Smart Cover cu acumulator auxiliar, sau poate un panou fotovoltaic inclus pe spatele acestuia, menit să încarce tableta atunci când nu este folosită.

Lăsând la o parte speculaţiile, Apple este o companie recunoscută pentru obiceiul de a patenta diverse tehnologii fără intenţia de a le transpune în produse reale, în schimb, transformând patentul într-un mijloc de a bloca produse competitoare care includ tehnologii similare sau obţine profit de pe urma acestora prin taxe de licenţiere.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult