BlackBerry ar putea lansa o versiune de Passport cu Android

BlackBerry ar putea lansa o versiune de Passport cu Android

Zvonuri despre un terminal BlackBerry care să fie livrat cu sistemul de operare Android circulă de câteva luni deja, însă o imagine scăpată pe internet a pornit deja o serie de speculaţii despre acest dispozitiv misterios. Deşi iniţial părea că producătorul canadian de hardware ar putea intra pe această piaţă cu un dispozitiv mid-range, acum avem motive să credem că BlackBerry ţinteşte în special spre segmentul flagship.

- articolul continuă mai jos -

Imaginea în cauză sugerează că un dispozitiv asemănător cu modelul Passport, lansat în urmă cu doar câteva luni, va veni şi într-o versiune cu Android. Vedem doar partea de jos a dispozitivului, a cărui tastatură fizică este idnetică cu cea de pe Passport, cât şi partea inferioară a display-ului. Acesta oferă butoanele obişnuite pentru navigarea sistemului de operare Android, cât şi o tastatură virtuală afişată deasupra. Implementarea unei tastaturi touch pare cel puţin ciudată în această situaţie, întrucât dispozitivul dispune de o tastatură fizică aproape completă.

Nu este clar însă dacă acest dispozitiv va fi chiar Passport, sau un urmaş al său, cu hardware diferit. Leak-urile din trecut au dezvăluit mai multe modele de telefoane BlackBerry care sunt acum în stadiu de proiect precum Venice şi Oslo. Dacă într-adevăr această imagine este adevărată şi nu o creaţie în Photoshop, probabil că un anunţ oficial pentru primul BlackBerry cu Android este iminent.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult