Câte zile trebuie să muncească un român pentru a cumpăra un iPhone 11 Pro

08.10.2019
Câte zile trebuie să muncească un român pentru a cumpăra un iPhone 11 Pro

Picodi, un site care se ocupă în general cu vouchere de reduceri pentru diverse magazine online internaţionale, a realizat un stiudiu de piaţă folosind datele publice din fiecare ţară pentru a calcula cât trebuie un cetăţean cu salariu mediu în fiecare să muncească pentru a cumpăra un iPhone 11 Pro, modelul de bază, cu 64 GB stocare. În timp ce unii dintre cetăţeni trebuie să muncească o lună sau chiar mai mult, pentru un astfel de telefon, alţii l-ar putea cumpăra după doar câteva zile de muncă, în unele ţări într-o săptămână sau chiar mai puţin.

Ţările în care cetăţenii îşi pot cumpăra un iPhone 11 Pro foarte repede sunt Elveţia, în 4,8 zile de muncă, Statele Unite, în 5,8 zile de muncă, Luxembourg, în 6,7 zile de muncă, Australia, în 7,1 zile de muncă şi Norvegia cu 7,7 zile de muncă necesare. Aceste cifre sunt calculate folosind salariile medii rezultate din datele publice din fiecare ţară, deci realitatea poate varia, în funcţie de locul de muncă al fiecărui cetăţean în parte. Totuşi, în SUA, numărul de zile de muncă necesare pentru a cumpăra un astfel de dispozitiv a scăzut faţă de anul trecut cu 2,6 zile.

La capătul celălalt al clasamentului avem ţări precum Mexic, cu 54,2 zile de muncă necesare, Muntenegru cu 48,5 zile, Rusia, cu 47 de zile, Ungaria cu 35,1 zile şi Polonia cu 31,8 zile de muncă. România nu a fost inclusă în acest studiu, însă folosind datele publice disponibile în acest moment, putem calcula cât trebuie să muncească un român cu salariu mediu pentru a-şi putea cumpăra un iPhone 11 Pro

Trebuie să luăm în calcul că acest studiu nu ia în calcul şi alte costuri, ci strict câte zile de muncă costă telefonul.

Salariul mediu în România net era de 2.933 lei în luna aprilie a acestui an (4.819 lei brut). Astfel, cineva cu salariu mediu face aproximativ 140 de lei pe zi (21 zile lucrătoare pe lună). Un iPhone 11 Pro costă 5.400 lei în varianta de bază, cu 64 GB stocare. Astfel, împărţind costul telefonului la suma pe care un român cu salariu mediu o face pe zi, rezultă că acesta trebuie să lucreze 38,5 zile fără să ia în calcul alte costuri pentru a cumpăra acest model.

Astfel, România stă mai bine din acest punct de vedere decât Rusia, Muntenegru şi Mexic, însă este puţin în urma Ungariei, Poloniei, Slovaciei, Letoniei şi chiar Chinei (30,4 zile).

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult