Galaxy S10, S10+ şi S10e sunt greu de dezmembrat. Apar două probleme în plus pentru reparaţii faţă de generaţiile anterioare

Telefoanele Samsung Galaxy S sunt recunoscute în industrie pentru design-ul excelent, performanţă foarte bună şi materiale premium, însă nu sunt cele mai uşor de reparat, în cazul unui incident. Întotdeauna, la lansarea unui nou dispozitiv, există destui pasionaţi care aleg să le desfacă pentru a vedea ce se găseşte la interior, care pot oferi şi sfaturi despre posibile reparaţii pentru diverse probleme. Se pare însă că operaţiunile pentru noile Galaxy S10, S10+ şi S10e nu sunt tocmai simple.

Atât canalul de YouTube JerryRigEverything, cât şi site-ul iFixit, au decis să deschidă telefoanele pentru a vedea ce se găseşte la interior, cât de complicat este procesul de dezasamblare şi cât de simple pot fi anumite operaţiuni de care te-ai putea lovi pe parcursul utilizării.

Se pare că schimbarea panourilor de sticlă nu este tocmai complicată, însă este anevoioasă, fiind nevoie de aer cald pentru înlăturarea lor, acestea fiind lipite cu un adeziv foarte puternic. Totuşi, în cadrul operaţiunii de dezlipire, există riscul ca sticla să se spargă şi mai mult, sau ca aceasta să se spargă în procesul de dezasamblare pentru remedierea unei alte probleme.

Bateria, componenta pe care utilizatorii şi-ar dori probabil cel mai mult să o schimbe, necesită foarte mulţi paşi, în ciuda faptului că procesul în sine de înlocuire al componentei este destul de simplu. Din nefericire, Samsung a ales pentru seria S10 să lipească port-ul USB Type-C de placa de bază a telefonului, ceea ce înseamnă că în cazul în care mufa cedează, va fi necesară înlocuirea întregii componente.

De asemenea, senzorul de amprentă ultrasonic nu poate fi înlocuit fără a desface şi ecranul, un pas în plus care nu era necesar pe generaţiile mai vechi de telefoane Galaxy S de la Samsung.

iFixit a acordat un scor de 3/10 pentru toate cele trei dispozitive Galaxy S10 din punct de vedere al reparabilităţii. Probabil că este o idee bună să vă protejaţi noile telefoane de 1000 de euro cu huse puternice, întrucât reparaţiile nu vor fi nici simple, nici ieftine.

 

publicitate