HTC One M9+ a fost confirmat pentru Europa

HTC One M9+ a fost confirmat pentru Europa

HTC a decis să aducă modelul HTC One M9+ şi în Europa, după lansarea exclusivă din China din urmă cu trei luni. Se pare că vânzările slabe ele lui One M9 şi problemele pe care acest model le are în continuare au convins compania taiwaneză să facă acest smartphone disponibil în mai multe ţări. Acesta este mai mare, mai puternic şi aduce funcţii complet noi, care nu sunt disponibile pe varianta originală.

HTC One M9+ vine cu un ecran puţin mai mare, care măsoară 5,2” în diagonală. Acesta afişează imagini în rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli), renunţând la panourile Full HD din trecut. Acestea nu sunt însă singurele diferenţe vizibile din exterior. În partea de jos a dispozitivului se găseşte un senzor de amprentă, absent de pe modelul iniţial One M9, iar pe spate este evident cel de-al doilea senzor foto. Acesta face parte din sistemul Duo Camera, care a debutat pe HTC One M8 şi care a fost eliminat de pe M9.

One M9+ renunţă şi la principalul vinovat pentru performanţa scăzută a lui One M9, chipset-ul Snapdragon 810 de la Qualcomm. În locul său se găseşte un alt procesor octa-core, Helio X10 de la MediaTek, care rulează la o frecvenţă de 2,2 GHz. Nu este clar când va fi lansat în Europa, întrucât nu va debuta în acelaşi timp în toate ţările şi nici cât va costa atunci când ajunge în magazine. Variantele de culoare rămân însă aceleaşi ca în cazul lui One M9: negru, auriu şi o combinaţie de auriu şi argintiu.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult