Huawei P10 şi P10 Plus anunţate oficial. Vin în culori vii şi configuraţii performante

Huawei P10 şi P10 Plus anunţate oficial. Vin în culori vii şi configuraţii performante

Mult aşteptatele smartphone-uri P10 şi P10 Plus de la Huawei au fost în sfârşit lansate în cadrul unui eveniment organizat cu ocazia Mobile World Congress 2017. Compania chineză nu a reuşit să ţină foarte multe secrete legate de aceste smartphne-uri înainte de lansare, însă probabil că nu foarte mulţi se aşteptau ca diferenţele hardware dintre varianta de bază şi varianta Plus a lui P10 să fie atât de diferite.

Caracteristicile principale descriu smartphone-uri deloc ieşite din comun. Vorbim astfel despre un Huawei P10 echipat cu display de 5,1” cu rezoluţie HD, chipset Kirin 960, acumulator de 3.200 mAh cu SuperCharge şi o configuraţie cu 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare. Modelul Plus în schimb beneficiază de display de 5,5” cu rezoluţie QHD, o variantă de bază cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare, cât şi un model superior cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare, ambele fiind echipate cu acumulator de 3.750 mAh.

Huawei P10  

În timp ce diferenţa de display era aşteptată, la capitolul foto, cele două dispozitive sunt însă mult diferite. P10 beneficiază de noul sistem Dual-Camera dezvoltat în parteneriat cu Leica, cu un senzor RGB de 12 megapixeli şi unul monocrom de 20 megapixeli, focalizare cu laser şi obiectivul SUMMARIT-H cu f/2.2. P10 Plus are însă pe spate aşa numitul Dual Camera 2.0 Pro Edition, cu aceiaşi senzori, însă cu lenile Leica SUMMILUX-H cu diafragmă f/1.8 şi stabilizare optică. În practică, acest model va realiza fotografii mai bune în lumină slabă.

Camera frontală este la fel pe ambele smartphone-uri, fiind de data aceasta echipată cu tehnologie Leica. Este vorba despre un senzor de 8megapixeli cu diafragmă f/1.9. Aceasta beneficiază de un mod autoportret automat, care lărgeşte cadrul în funcţie de numărul de subiecţi.

Huawei P10 Plus  

Pentru aceste modele, Huawei a realizat un parteneriat cu Pantone, lucru care a dus la realiarea P10 şi P10 Plus în mai multe variante de culoare. Cele speciale, sunt verdele Greenery, albastrul Dazzling Blue şi finisajul Hyper Diamond Cut de pe unul dintre modelele aurii, cât şi pe Dazzling Blue, cu o textură plăcută atingerii. Telefoanele vor fi disponibile şi în culorile Rose Gold, Mystic Silver, Graphite Black şi Prestige Gold.

În cele din urmă, Huawei a anunţat că P10 Plus este primul smartphone 4.5 G de pe piaţă, beneficiind de patru antene în configuraţie 4×4 MIMO. Acestea ar trebui să asigure un semnal îmbunătăţit şi viteze de internet mult mai mari. La capitolul software, Huawei P10 şi P10 Plus vin configurate din fabrică cu interfaţa proprietară EMUI 5.1, care a primit un upgrade semnificativ. Este vorba despre integrarea unui algoritm care foloseşte Machine Learning pentru a gestiona mai bine resursele, scăzând timpul de acces din aplicaţii, care gestionează automat memoria RAM, pentru eficienţă sporită în multitasking.

Cele două modele Huawei P10 şi P10 Plus ajung pe piaţă în luna martie. Modelul de bază, P10 cu 4 GB RAM şi 64 GB stocare porneşte de la 649 euro. Varianta Plus în aceeaşi configuraţie costă 699 euro, în timp ce modelul de top P10 Plus cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare intră în oferta magazinelor la preţul de 799 euro.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult