LG LU6200 – cum arată un ecran HD de 4.5” premiat

20.09.2011
LG LU6200 - cum arată un ecran HD de 4.5” premiat

Înainte ca ecranul lui LG LU6200 să fie implementat într-un telefon mobil, el a câştigat premiul Quality & Performance de la o companie de certificări. De ce este important acest fapt? Să spunem doar că a reuşit să se claseze în faţa superbului lui ecran Super AMOLED al lui Samsung Galaxy S II. Ecranul de 4.5″ al viitorului LG LU6200 are o rezoluţie de 1280×720 pixeli, afişaţi de un panou AH-IPS. După un simplu calcul se ajunge la o densitate de 329 ppi (pixeli per inch). Pentru comparaţie, Retina Display al lui iPhone 4 se laudă cu 326 ppi.

LG LU6200 - un smartphone cu ecran HD de 4.5"

Conform testelor realizate de compania de certificări, ecranul de la LG a reuşit să depăşească Super AMOLED-ul lui Samsung atât la acurateţea afişării culorilor, cât şi la consum. Cât despre dotările telefonului în care va fi integrat, detaliile sunt limitate momentan. Ştim că LU6200 va fi dotat cu un chipset Qualcomm Snapdragon cu procesor dual core Scorpion la 1,5 GHz şi procesor grafic Adreno 220. Memoria RAM este de 1 GB, iar pentru stocarea datelor va fi oferit doar un slot pentru carduri microSDHC.

Pe spatele lui LG LU6200 se găseşte o cameră foto de 8 MP cu focalizare automată şi LED. Deasupra ecranului găsim şi o cameră frontală de 1.3 MP. Dimensiunile telefonului vor fi generoase dacă ne gândim la diagonala de 4.5″ a ecranului, însă el va avea o grosime de doar 10,5 mm. Greutatea specificată este de doar 123 g, ceea ce ne face să credem că acel capac de pe spate este din plastic. Din păcate, nu vă putem spune ce versiune de Android rulează, când va fi lansat şi la ce preţ. LG nu a făcut publice aceste detalii încă.