MediaTek promite cipuri ieftine pe 64 de biţi cu conectivitate 4G începând din 2014

10.10.2013
MediaTek promite cipuri ieftine pe 64 de biţi cu conectivitate 4G începând din 2014

Apple a lansat primul telefon mobil care foloseşte un procesor ARM cu o arhitectură pe 64 de biţi, iar rivalul Samsung a anunţat că va face şi el acest salt undeva la începutul anului viitor. Micul dar ambiţiosul rival MediaTek a anunţat că lucrează şi el la o serie de soluţii hardware ARMv8, viitoarele lor cipuri urmând să aducă suport 64 bit şi LTE şi în telefoanele ieftine.

Iniţial doar un producător de cipuri GPS, wireless, Bluetooth sau pentru decodare video, mica dar ambiţioasa companie MediaTek a devenit cunoscută publicului larg pentru cipurile sale cu preţ redus şi performanţe suficient de bune pentru clasa low-cost vizată. MediaTek chiar a oferit o serie de surprize plăcute, acesta fiind prima companie care a lansat un procesor cu opt nuclee simetrice şi cea de-a doua companie, după Qualcomm, care a oferit soluţii complet integrate, devansând astfel rivali cu pretenţii precum Samsung, NVIDIA, Intel, Texas Instrument sau ST-Ericsson.

MediaTek a anunţat că va lansa în cursul anului viitor primele sale cipuri care vor folosit arhitectura ARMv8, compania licenţiind de la ARM nucleele pe 64 de biţi Cortex-A57 şi Cortex-A53 . Anunţate în luna octombrie a anului trecut, cele două nuclee ARM sunt optimizate pentru putere, respectiv eficienţă energetică. Acestea  sunt licenţiate în prezent şi de către AMD, Broadcom, Calxeda, HiSilicon sau Samsung, însă MediaTek afirmă că va lupta, ca de obicei, şi cu preţuri mai accesibile.

În acelaşi timp, compania a anunţat că va lansa cu această ocazie şi primele sale modele de cipuri LTE, afirmând că vom asista astfel la o reducere a preţurilor telefoanelor cu conectivitate 4G, care în prezent folosesc aproape exclusiv soluţii Qualcomm. Conform companiei, dacă smartphone-urile din gama inferioară care oferă conectivitate 4G au preţuri care încep de la 180 de euro, aceste vor ajunge la 120 de euro la finele anului viitor şi vor scădea sub 100 de euro începând cu 2015. 

Tags: