Samsung ar putea lansa un flagship de buget, mai ieftin decât Galaxy S10e

Samsung ar putea lansa un flagship de buget, mai ieftin decât Galaxy S10e

Odată cu lansarea Galaxy Note 10, Samsung va avea în portofoliu nu mai puţin de 6 dispozitive motorizate de chipsetul Snapdragon 855, însă potrivit zvonurilor circulate din surse apropiate companiei sud-coreenii ar putea lansa încă un model cu performanţe la nivelul unui vârf de gamă, optimizat pentru un cost ceva mai redus.

Detaliile exacte nu sunt cunoscute, dar ştim despre noul smartphone că va fi mai ieftin decât Galaxy S10e şi vine echipat cu acelaşi chipset Qualcomm întâlnit la modelele de top. Indiciile arată o poziţionare a acestuia imediat sub seria Galaxy S, principalul candidat fiind modelul Galaxy A90, ale cărui dotări sunt menţionate deja în unele zvonuri.

Potrivit informaţiilor strecurate până acum, Galaxy A90 are în echipare o singură cameră foto de tip pop-up, care se roteşte faţă-spate pentru a ţine şi locul camerei frontale. Specificaţiile acesteia nu sunt cunoscute cu exactitate, însă aflăm că include un senzor optic cu rezoluţie 48MP.

Pentru a face posibil preţul mai accesibil Samsung ar putea renunţa la ecranului AMOLED întâlnit la seria Galaxy S10, optând în schimb pentru o soluţie de tip LCD. Pe lista dotărilor ciuntite va mai intra probabil memoria RAM şi soluţia de stocare internă, aceasta urmând să fie deopotrivă ceva mai lentă şi mai puţin încăpătoare. La partea de design, capacul din sticlă întâlnit la seria Galaxy S10 probabil că va ceda locul unuia din plastic transparent, Samsung păstrând sticla Gorilla Glass doar pentru protejarea ecranului.

Potrivit aceleiaşi surse, Samsung nu se grăbeşte cu lansarea noului smartphone, trecerea timpului favorizând creşterea stocurilor pentru anumite componente costisitoare şi implicit ieftinirea acestora (ex. chipsetul Snapdragon 855). Probabil, Samsung va lansa Galaxy A90 spre jumătatea acestui an.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult