Snapdragon 865 ar putea fi prezentat foarte curând. Primul „client” ar putea fi Samsung

10.10.2019
Snapdragon 865 ar putea fi prezentat foarte curând. Primul „client” ar putea fi Samsung

Putem să ne potrivim ceasurile după mai multe lucruri care au loc în fiecare an în industria de tehnologie mobilă. Apple lansează iPhone-urile în cea de-a doua săptămână din septembrie, Samsung lansează o nouă serie Galaxy în primăvară, iar Qualcomm lansează un nou chipset high-end spre sfârşitul anului. Au început astfel să apară primele informaţii despre chipset-ul Snapdragon 865, care ar putea fi anunţat luna viitoare şi care va debuta cel mai probabil alături de Galaxy S11 cândva spre sfârşitul lunii februarie sau începutul lunii martie.

Conform unui leak de pe Weibo, lansat de Digital Chat Station, Qualcomm pregăteşte anunţul oficial al lui Snapdragon 865 pentru luna noiembrie, puţin mai devreme decât o făcea în anii trecuţi. Se pare că producătorul american se grăbeşte să aducă acest model pe piaţă pentru a putea concura mai bine cu noul Kirin 990 5G de la Huawei, întrucât acesta va fi primul model Qualcomm care va fi livrat cu un modem 5G integrat.

Se pare că şi de această dată, Qualcomm va apela la Samsung şi la procesul său de fabricaţie 7nm+ EUV, care va asigura o îmbunătăţire de 20-30% în materie de performanţă faţă de modelul 855 de anul trecut, alături de eficienţă în consumul de energie de 30-50%. Astfel, noile smartphone-uri echipate cu Snapdragon 865 vor putea să asigure performanţă îmbunătăţită cu un consum redus de energie şi cu temperaturi de funcţionare mai scăzute.

Cât despre Samsung Galaxy S11, acesta ar putea fi primul dispozitiv care va integra acest cip, Samsung cerând de obicei exclusivitate pentru câteva luni de la Qualcomm în schimbul producţiei în fabricile sale. De altfel, Samsung ar putea face o schimbare majoră şi în cazul modelelor Exynos. Este aşteptat alături de S11 şi un nou chipset Exynos 9830, bazat tot pe procesul de fabricaţie 7nm+, care va folosi nuclee Cortex-A77 de la ARM. Tradiţional, Samsung producea propriile nuclee Mongoose, bazate tot pe tehnologie ARM. Se pare însă că soluţia standard ARM este destul de performantă şi eficientă pentru a fi adoptată de Samsung.

Se pare că există deja prototipuri de smartphone-uri cu Snapdragon 865 produse de companii precum Samsung, Oppo, Vivo şi Xiaomi, însă modelul Samsung va fi primul care va ajunge pe piaţă. Anul trecut, primul model anunţat cu 855 a fost Xiaomi Mi MIX 3, care a fost şi primul model cu 5G prezentat oficial.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult