Programul Alt Viitor, finanţat cu 1 milion de dolari, a fost lansat. Elevi şi profesori din România vor dobândi competenţe digitale programând ceasuri inteligente sau jucând Minecraft

07.06.2018
Programul Alt Viitor, finanţat cu 1 milion de dolari, a fost lansat. Elevi şi profesori din România vor dobândi competenţe digitale programând ceasuri inteligente sau jucând Minecraft
Microsoft România a lansat oficial programul Alt Viitor, prin care va sprijini dezvoltarea de competenţe digitale pentru zeci de mii de elevi şi profesori din România. Proiectul educaţional este finanţat de companie cu 1 milion de dolari şi va fi dezvoltat şi derulat pe perioada a doi ani de un consorţiu de organizaţii nonprofit format din: Coder Dojo Bucureşti & Şcoala de Valori, Asociaţia E Civis, Fundaţia EOS, Asociaţia Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step. Potrivit Microsoft, proiectele au fost alese în aşa fel încât să continue, prin mijloace proprii, după cei doi ani în care primesc finanţare de la Microsoft. 
 
„Alt Viitor va sprijini dezvoltarea de competenţe digitale, cu focus pe programare, pentru peste 11.000 de elevi. De asemenea, prin acţiuni specifice, proiectul va creşte nivelul de conştientizare în ceea ce priveşte noile tehnologii în rândul a peste 160.000 de copii. Pentru a asigura un impact de durată, Alt Viitor va desfăşura formări de specialitate pentru mai bine de 4.500 de profesori din întreaga ţară”, potrivit Microsoft România.
 
Ceas programabil bazat pe platforma micro:bit dezvoltată de BBC
 
Potrivit Gabrielei Matei, CEO Microsoft România, „este din ce în ce mai greu să captezi atenţia copiilor de astăzi”. De aceea, în cadrul programului, mulţi copii vor dobândi noi competenţe digitale în moduri mai puţin obişnuite pentru învăţământul din România. Este vorba despre ateliere de robotică şi programare pentru copii, evenimente în care profesorii sunt învăţaţi să folosească jocul Minecraft pentru Educaţie, cursuri în care elevii învaţă să programeze ceasuri inteligente bazate pe platforma micro:bit sau roboţi.
 
„Ca părinte, ştiu că o construcţie solidă în educaţia copiilor începe devreme. Pe baza unei şcoli de matematică puternice construite cu nişte zeci de ani in urmă, prezentul României este integrat într-un cadru general european în ceea ce priveşte competitivitatea populaţiei active, ceea ce explică şi prezenţa atâtor firme de tehnologie care au adevărate hub-uri şi care contribuie astfel în mod semnificativ la PIB-ul României. Este momentul să ne implicăm din nou cu toţii, să remodelăm educaţia, pentru a putea păstra o astfel de realitate şi în viitor. Sau chiar pentru a construi o realitate şi mai bună”, a declarat Gabriela Matei.  
 
Proiectele câştigătoare
 
CoderDojo Tech Academy, proiectul derulat de organizaţia CoderDojo în parteneriat cu asociaţia Şcoala de Valori, presupune deschiderea de noi dojo-uri (ateliere interactive de programare) în 7 judeţe din România unde în prezent nu există o astfel de iniţiativă. Aici copiii vor învăţa programare folosind diverse tehnologii, în funcţie de competenţele fiecărui mentor şi de resursele preferate (Minecraft education, Java, Scratch, etc). 
 
Everyone Digital, programul asociaţiei E-Civis, îşi propune să asigure accesul egal la tehnologie pentru toţi copiii şi tinerii, concentrându-se pe zone sărace din sudul ţării, dar adresându-se şi copiilor din Bucureşti ale căror familii nu îşi permit un curs de robotică sau programare. În cadrul programului Alt Viitor, un RoboHub de tehnologie va fi deschis în Bucureşti în vara aceasta iar aici se vor organiza workshopuri de programare gratuite pentru copiii ai căror părinţi nu pot plăti astfel de cursuri.  În plus, voluntari din cadrul asociaţiei vor merge în şcolile din zonele vizate unde vor preda câte 6 ore de informatică elevilor.
 
 
Informatica 365, un proiect aparţine Fundaţiei EOS România, are drept scop instruirea cadrelor didactice la nivel naţional pentru predarea unei discipline nou introduse în programa şcolară de gimnaziu începând cu anul şcolar 2017-2018, Informatica şi TIC. În cadrul proiectului, profesorii de gimnaziu vor avea acces la instrumente şi resurse educaţionale pentru predarea acestei discipline, precum Minecraft pentru Educaţie şi Make Code.
 
New Kids of the Code, derulat de Asociaţia Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională Step by Step, urmăreşte dezvoltarea gândirii critice şi logice a copiilor din învăţământul primar şi răspunde programei şcolare naţionale propunând un Ghid de gândire critică şi un Curs opţional integrat, bazat pe tehnologia informaţiei, pentru învăţământul secundar inferior.
 
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult