Aiptek i2P 3D-HD este o cameră video capabilă să înregistreze în format 3D stereoscopic, la rezoluţie Full HD 1080p, cu 30 de cadre pe secundă.
Înregistrările salvate pe card de memorie SD pot fi vizionate pe ecranul televizorului sau orice monitor pentru PC, cu ajutorul unei perechi de ochelari 3D puţin costisitori, prevăzuţi cu lentile de tip anaglific (RED/CYAN).
Cei care dispun de televizoare 3D sau monitoare 3D pentru PC, pot alege unul dintre formatele de înregistrare compatibile, destinate folosirii împreună cu ochelari 3D bazaţi pe tehnologie Active Shutter, sau lentile cu polarizare fixă.

Aiptek i2P 3D-HD este înzestrat cu un ecran de 2.4 inch, ce foloseşte tehnologie parallax barrier pentru a genera imagini 3D care pot fi privite fără ochelari speciali.
Mai avem la dispoziţie un mic joystick pentru navigarea sistemului de meniuri, butoane pentru comutarea între modul 2D/3D, vizualizarea înregistrărilor stocate în memorie, respectiv activarea funcţiei de captură video şi imagine.
Pozele pot fi salvate în format 2D obişnuit, sau ca imagini 3D stereoscopice, ce pot fi privite numai cu ochelari speciali.
Din păcate cele două obiective sunt prevăzute doar cu lentile fixe şi oferă zoom digital, obţinut cu preţul degradării vizibile a calităţii imaginii pe măsură ce creştem nivelul de amplificare.
Aiptek este o companie renumită pentru design-ul îndrăzneţ al produselor sale şi preţurile mici practicate. Aiptek i2P 3D-HD nu este o excepţie de la această regulă fiind un produs oferit pentru doar 199 dolari, cu 20 de dolari mai mult decât versiunea Aiptek i2 3D-HD, model limitat doar la rezoluţia HD 720P.
Sursa: GEARlog.com





Canon oferă noi camere video cu acces la reţele Wi-Fi
Canon oferă noi camere video, dotate cu senzori mai performanţi
Camerele video 3D devin mai accesibile
Samsung SMX-F70 – pentru înregistrări reuşite. Fără efort
Sony oferă binocluri video, cu suport pentru înregistrare 3D HD
Remee te ajută să îţi controlezi visele (VIDEO)
Misterul nivelului crescut al oceanului a fost dezlegat
Eveniment istoric: SpaceX a lansat primul program spaţial particular

Comentariile utilizatorilor