GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER: un upgrade must-have pentru jocurile video moderne

26.04.2024
GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER: un upgrade must-have pentru jocurile video moderne
Foto: GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB

Din păcate, a sosit acel moment în care computerul, construit cu atât de multă migală pentru a rula jocurile preferate de pe PC, începe să dea unele rateuri: titlurile recente sunt din ce în ce mai pretențioase, iar efectele moderne bazate pe Ray Tracing necesită tehnologii avansate de reconstrucție și upscaling pentru a menține performanța la cote satisfăcătoare. Apare astfel inevitabila întrebare: care ar fi, în acest moment, cel mai important upgrade necesar pentru a transforma un computer de acum câțiva ani într-o mașinărie capabilă să „ducă” jocurile moderne, fără a le compromite calitatea vizuală?”. Iar răspunsul, oarecum previzibil, este o placă video nouă.

Când vine vorba însă de instalarea unei plăci video noi într-un sistem deja existent, trebuie să fiți atenți la mai multe aspecte. Puteți porni de la dimensiunea acesteia, pentru a vă asigura că încape în carcasa deja existentă (sau necesită una nouă), trece prin pretențiile sale energetice (asigurându-vă astfel că sursa pe care o dețineți poate acomoda un astfel de upgrade), configurația PC-ului (pentru a „armoniza” puterea de care dispune nouă placă cu ce poate oferi procesorul, placa de bază, monitorul sau cantitatea de memorie RAM pe care le dețineți deja) și sfârși, se putea oare altfel, cu prețul.

GeForce RTX 4070 SUPER, o soluție recomandată pentru upgrade

Pentru a exemplifica eficiența unui astfel de upgrade pentru computerele care au deja o „vechime” de aproximativ de 3-4 ani, am optat pentru o placă video GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB, pe care producătorul taiwanez ne-a pus-o la dispoziție special pentru acest experiment. Sunt multiple motive pentru care am ales un asemenea model.

GeForce RTX 4070 SUPER
Foto: GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB

În primul rând, arhitectura Ada Lovelace de la NVIDIA, care stă la baza acestei soluții video, este capabilă de întreaga suită de efecte RTX, de la Ray Tracing la suport pentru DLSS 3.5, inclusiv Frame Generation și Ray Reconstruction, precum și de NVIDIA Reflex, asigurând astfel compatibilitatea optimă cu toate jocurile de PC actuale. Apoi, placa dispune de 12 GB de memorie video, o dotare care deschide anumite oportunități legate de utilizarea unor rezoluții mai ridicate. Nu în ultimul rând, este un model bine construit, care folosește componente electronice de calitate, dispune de un sistem de răcire performant și, poate cel mai important, nu costă „cât o mână și un picior”.

Grație arhitecturii dezvoltate de NVIDIA, RTX 4070 SUPER are acces la efectele grafice avansate bazate pe Ray Tracing: reflexii mult mai exacte, care nu sunt dependente de conținutul afișat într-un anumit moment pe ecran (cum sunt Screen Space Reflections), umbre mai autentice si realiste sau iluminare globală, mai apropiată de modul în care luminile se propagă în realitate, inclusiv cu posibilitatea ca anumite suprafețe să reflecte luminile și culorile acestora mai departe către restul mediului înconjurător. Mai mult, anumite jocuri au început să ofere suport pentru Path Tracing, sau Full Ray Tracing, un procedeu mult mai realist de a construi și ilumina o scenă.

Aceste efecte însă necesită o putere de calcul brută foarte ridicată, NVIDIA apelând la o tehnică alternativă de a spori performanța: DLSS (Deep Learning Super Sampling). Mai exact, jocul este renderizat nativ într-o rezoluție mai mică și, folosind hardware-ul dedicat inclus pe acest gen de soluții video, rezultatul este reconstruit în 4K (sau altă rezoluție dorită) cu ajutorul AI-ului, calitatea imaginilor finale fiind comparabilă cu un render nativ 4K. Mai mult, tehnologia AI poate fi folosită și pentru îmbunătățirea calității imaginilor renderizate nativ, fără trecerea de la o rezoluție inferioară la cea dorită, prin DLAA (Deep Learning Anti Aliasing), acolo unde puterea hardware este superioară pretențiilor hardware ale jocului.

Mai mult, tehnologia DLSS a evoluat în ultimii ani, funcții suplimentare precum Frame Generation (generarea de cadre suplimentare cu ajutorul AI-ului, pentru a spori fluența jocurilor) și Ray Reconstruction (un denoiser de nouă generație pentru scenele redate cu Ray Tracing, capabil să crească și mai mult nivelul calitativ al imaginilor afișate) fiind adăugate în versiunile 3.0, respectiv 3.5.

Toate aceste efecte și tehnologii sunt adunate de NVIDIA sub “umbrela” RTX, jocurile compatibile RTX oferind fie suport pentru Ray Tracing (sau chiar Path Tracing), fie implementări eficiente DLSS, fie ambele. În schimb, NVIDIA Reflex, de care am amintit mai devreme, este o tehnologie gândită pentru a elimina cât mai mult din lantența indusă de sistem, pentru un gameplay cât mai responsiv.

Implementarea GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC

Nu ne dorim să plictisim prezentând prea multe cifre care, să fim sinceri, nu interesează pe foarte multă lume. Totuși, dacă optați pentru o asemenea soluție video, asigurați-vă că aveți suficient spațiu în carcasă: placa are dimensiunile 300x130x57,6 mm și ocupă trei slot-uri din panoul dorsal al carcasei. De asemenea, asigurați-vă că sursa de alimentare îi poate face față (producătorii recomanda un model cu putere de cel puțin 700W), un cablu adaptor de la 16 pini la 2×8 pini fiind furnizat în cutie.

Modelul GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB folosește un sistem de răcire cu trei „ventilatoare 3D” de 90mm (cu pale oblice striate, pentru o circulație cât mai eficientă a aerului), dar și un heatsink de cupru care face contact cu cipul video si memoria video pentru a disipa căldura, prin intermediul unor heat pipes, către un radiator. Pentru o răcire cât mai eficientă, acesta beneficiază de fante pe ambele părți ale PCB-ului, al cărui spate este protejat de o placă metalică.

GeForce RTX 4070 SUPER
Foto: GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB

Cu alte cuvinte o răcire adecvată pentru a acomoda frecvențele de funcționare crescute peste limitele recomandate de NVIDIA, după cum sugerează și sufixul „OC” din denumirea modelului. Modul OC este secondat, grație tehnologiei Dual BIOS, de un mod Silent (cu frecvențe diminuate în favoarea unui zgomot mai scăzut emis de sistemul de răcire). Utilizatorul poate alege între aceste două moduri de funcționare cu ajutorul micuțului comutator fizic prezent pe placa propriu-zisă. Evident, pentru performanțe cât mai bune în jocuri este recomandat modul OC.

Dar, înainte de a trece la capitolul care ne interesează cel mai mult, nu trebuie omisă nici implementarea RGB de pe GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB, cu trei cercuri iluminate (numite de producători RGB Halo) în jurul ventilatoarelor, pe care, bineînțeles, utilizatorul le poate personaliza după cum dorește cu ajutorul aplicației GIGABYTE Control Center.

GeForce RTX 4070 SUPER
Foto: GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB

Prestația în jocuri

Nu voi insista aici cu diferite benchmark-uri, pe diferite configurații: nu sunt neapărat un adept al măsurătorilor care fac diferențele între rezultate de zeci sau sute de cadre pe secundă. Aceste cifre „pompate” nu sunt cu adevărat importante decât în titlurile de tip eSports, cum ar fi Counter-Strike 2, League of Legends, Dota 2 sau chiar Fortnite.

Cam orice computer cât de cât modern poate rula aceste titluri în condiții satisfăcătoare, modelul GeForce RTX 4070 SUPER testat având avantajul de a putea livra framerate-uri de peste 100 de cadre pe secundă chiar și în rezoluție 4K, profitând astfel de ratele de refresh crescute ale monitoarelor de gaming. Totuși, în acest gen de jocuri, puteți obține rezultate și de 2-3 ori mai mari dacă optați pentru 1080p sau 1440p, iar activarea NVIDIA Reflex vă poate aduce și avantajul unei latențe mai mici între comenzile executate de la mouse și tastatură și afișarea acestora pe ecran.

Însă, până la urmă, upgrade-ul îl doriți pentru a avea acces la jocuri AAA de ultimă oră, cele care au pretențiile hardware cele mai ridicate. Aici trebuie să fiți conștienți de faptul că împingerea detaliilor grafice peste anumite limite s-ar putea să aibă consecințe mai puțin plăcute asupra framerate-ului. Ca regulă de bază, titlurile cu Ray Tracing sau chiar Path Tracing, cum ar fi Cyberpunk 2077: Phantom Liberty sau Alan Wake 2 sunt ultra-pretențioase, mai ales dacă încercați să le rulați în rezoluție 4K.

Activarea DLSS și Frame Generation sunt absolut necesare pentru a beneficia de gameplay-ul fluent pe care îl doriți. Pe monitoarele 1080p sau 1440p, puteți spera astfel la framerate-uri și peste 60fps, care să pună în valoare eventualele rate de refresh ridicate. De altfel, Alan Wake 2 nici nu permite dezactivarea metodelor de reconstrucție ale imaginii, iar DLSS este de departe soluția cea mai performantă (față de alternativele FSR și XeSS). De asemenea, calitatea imaginilor poate fi crescută în Cyberpunk 2077 prin activarea Ray Reconstruction.

Totuși, există și experiențe mai puțin pretențioase ce includ Ray Tracing, cum ar fi Marvel’s Spider-Man Remastered sau Marvel’s Spider-Man: Miles Morales, în care, în funcție de procesorul folosit și memoria RAM disponibilă, ați putea sări de 60fps și în rezoluție 4K. Evident, nu ar trebui să aveți probleme în 1440p sau 1080p. Dacă configurația sistemului vă permite, puteți crește calitatea imaginilor afișate prin activarea DLAA.

În schimb, în jocuri open-world al căror proces de renderizare este bazat doar pe rasterizare (fără Ray Tracing), precum Horizon Forbidden West sau Assassin’s Creed Mirage, ar trebui să beneficiați de performanță mulțumitoare chiar și în rezoluție 4K, apelând la implementarea DLSS disponibilă în ambele jocuri. Evident, sistemele un pic mai vechi se vor mulțumi cu 1080p sau 1440p. Iar în alte titluri care nu folosesc Ray Tracing și care nu sunt poate atât de solicitante, se poate apela la NVIDIA DLAA pentru a aplica o îmbunătățire suplimentară, bazată pe AI, a imaginilor de rezoluție nativă ale acestora.

Simulatoarele sportive, precum EA SPORTS F1 23, ar trebui să livreze de asemenea performanțe mai mult decât satisfăcătoare, capabile să profite de rate de refresh precum 120Hz sau 144Hz, chiar și în rezoluție 4K. Totul depinde de configurația cu care cuplați placa video.

În concluzie, în funcție de configurația alături de care alegeți să utilizați o asemenea placă video, ar trebui să nu aveți probleme majore cu niciun joc în rezoluțiile comune 1920×1080 (1080p) sau 2560×1440 (1440p). De altfel, marea majoritate a monitoarelor recomandate pentru gaming utilizează una dintre aceste două rezoluții. Mai mult, în cazul în care doriți să cuplați PC-ul la un televizor UltraHD, titlurile eSports, simulatoarele sportive sau chiar și unele jocuri AAA ar trebui să livreze framerate-uri fluente în 4K, care sa depășească „bariera psihologică” de 60 de cadre pe secundă.

Nu uitați, mai ales în jocurile mai pretențioase, de activarea NVIDIA DLSS și Frame Generation sau Ray Reconstruction, acolo unde sunt disponibile. Bazate pe AI, aceste metode garantează performanțe sporite, nivelul calitativ al imaginilor astfel reconstruite și redate fiind comparabil cu cel al rezoluțiilor native.

Pregătiți pentru ce va urma

Nu în ultimul rând, o astfel de soluție video GeForce RTX 4070 SUPER vă poate pregăti și pentru jocurile ce urmează să fie lansate în viitorul apropiat. Deja producătorii au confirmat suport pentru RTX și DLSS în titluri precum S.T.A.L.K.E.R. 2: Heart of Chornobyl (așteptat pe 5 septembrie 2024), Star Wars Outlaws (30 august 2024), Vampire: The Masquerade – Bloodlines 2 (toamna lui 2024) sau remasterizarea Half-Life 2 RTX.

Înainte de încheiere, trebuie menționat că, pe parcursul testelor noastre, consumul maxim al modelului GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB de la GIGABYTE s-a menținut în jurul valorii de 220W, iar temperatura plăcii, în regim full-load, a fost de 66ºC, folosind modul OC.

Modelul GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB este disponibil acum la prețul de 3599 lei și dispune de trei ani de garanție.

GeForce RTX 4070 SUPER
Foto: GIGABYTE GeForce RTX 4070 SUPER GAMING OC 12GB
Urmărește Go4IT.ro pe Google News