Estomparea feţelor umane, autocenzura pe YouTube

19.07.2012
Estomparea feţelor umane, autocenzura pe YouTube

Serviciul de găzduire video YouTube a primit în ultimii ani o serie utilă de instrumente de procesare simplă, cum ar fi corecţia înregistrărilor tremurate, tăierea secvenţelor sau ajustarea parametrilor de lumină şi culoare, însă nou introdusul instrument de estompare a feţelor are o natură ceva mai specială.

Anunţată ieri de către Google, noua opţiune a fost născută din nevoia de intimitate sau protecţie de care au nevoie utilizatorii care distribuie online înregistrări cu evenimente sensibile. Evident, oricine poate apela la acest instrument pentru a proteja intimitatea persoanelor surprinse în cadru, însă cei mai interesaţi vor fi utilizatorii care folosesc YouTube ca platformă pentru jurnalismul cetăţenesc şi care acum pot evita repercusiunile, uneori drastice, pe care participarea le poate atrage. Gândiţi-vă la evenimentele din Egipt şi Siria şi deja veţi înţelege utilitatea acestei opţiuni.

Activarea opţiunii este banală, utilizatorul putând-o găsi în meniul contextual „Îmbunătăţiri” al fiecărei secvenţe video din contul său. Aceasta oferă o previzualizare rapidă şi permite şi salvarea separată a filmului original. Rutinele de detecţie nu sunt întotdeauna eficiente, acestea scăpând feţele umane de dimensiuni prea mici sau prea întunecate, însă utilitatea ei este incontestabilă.

Estomparea fetelor YouTube

Urmărește Go4IT.ro pe Google News