Germania va penaliza neînlăturarea postărilor ofensatoare din reţelele de socializare cu amenzi de până la 50 milioane de euro

Votată de autorităţile germane în luna octombrie 2017, dar amânată pentru intrarea în vigoare până la începutul acestui an, o nouă lege care prevede amenzi usturătoare pentru distribuirea mesajelor care incită la ură şi acte de violenţă pune în dificultate administratorii reţelelor de socializare, obligaţi să înlăture în termen de 24 ore orice postări considerate ofensatoare, sau nu mai mult de 7 zile în „cazurile complexe”.

Aspru criticată de organizaţiile care luptă pentru protejarea dreptului la liberă exprimare, noua lege nu face decât să completeze ceea ce era deja unul dintre cele mai dure pachete de legi împotriva defăimării şi incitare la ură. Spre exemplu, doar în luna iunie, autorităţile germane au descins în locuinţele a 36 de persoane suspectate că ar fi distribuit conţinut ilegal în cadrul reţelelor de socializare.

Însă autorităţile germane  nu sunt singurele care au luat atitudine împotriva fenomenului hate speech, solicitări similare fiind trimise de oficiali ai Uniunii Europene către Facebook, Twitter şi alte companii care deţin reţele de socializare, cu aluzie la pregătirea unor sancţiuni.

Rămâne de văzut în ce măsură se pot conforma administratorii reţelelor de socializare noilor reglementări, având în vedere dificultatea impunerii unui control atât de strict asupra volumului uriaş de postări distribuite de utilizatori, existând temeri că sub presiunea amenzilor usturătoare ar putea fi cenzurat mai mult conţinut decât este cazul. 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat