Flixtape este alternativa Netflix la clasicele liste de redare

18.07.2016
Flixtape este alternativa Netflix la clasicele liste de redare

Utilizatorii Netflix care îşi doresc să poată realiza liste de redare pe care să le poată partaja online cu prietenii ori familia au acum o soluţie oficială. Deşi există posibilitatea de a salva fimle şi seriale într-o listă proprie pentru a le urmări mai târziu, aceasta nu poate fi făcută publică. Astfel, Netflix a realizat Flixtape, o nouă componentă a site-ului Netflix, care poate fi folosită pentru a genera rapid liste de redare tematice.

Accesarea Flixtape este simplă, iar utilizarea intuitivă. Din orice browser poţi accesa flixtape.netflix.com, de unde poţi alege una din două opţiuni. Fie generezi o listă de redare nouă, fie foloseşti una dintre listele deja disponibile. Atunci când realizezi un nou „flixtape” este obligatoriu să îi dai un nume. În funcţie de cuvintele cheie pe care le foloseşti, acesta va oferi trei filme şi/sau seriale pe care le pune automat în listă. În cazul în care acestea nu sunt printre cele pe care le doreai, le poţi şterge sau înlocui cu altele. În partea de jos a paginii sunt afişate permanent sugestii de filme şi seriale pe care să le adaugi, însă poţi căuta prin librăria Netflix folosind o căsuţă de căutare. Numărul maxim de itemi dintr-un „flixtape” este de nouă titluri.

După alegerea filmelor preferate, Flixtape te invită să personalizezi pagina pe care o vor putea accesa prietenii, alegând o imagine cu filmul preferat din listă, să adaugi câteva pictograme predefinite şi să adaugi numele tău sau al celor care vor primi link-ul. Rezultatul poate fi apoi trimis prin Twitter şi Facebook folosind butoanele de social media, dar se generează automat şi un link.

Flixtape nu obligă utilizatorii să deţină un cont de Netflix, deci poate fi folosit şi doar pentru a crea liste de filme preferate din anumite genuri sau o listă de filme pe care îţi doreşti să le vezi în viitorul apropiat. 

Citeşte şi Netflix vrea să traducă tot conţinutul din România până la sfârşitul anului

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult