Aplicaţia săptămânii: Marvin

Platformă software: iOS

Utilizatorii iOS pasionaţi de lectură se vor îndrepta aproape întotdeauna către aplicaţia iBooks de la Apple sau, în cazul în care sunt deja clienţi Amazon, către tradiţionalul Kindle. Chiar dacă aceste două produse sunt celebre, asta nu înseamnă că sunt şi cele mai bune, iar Marvin demonstrează că o aplicaţie pentru lectura cărţilor în format electronic poate oferi mult mai mult decât acestea.

Dincolo de iBooks şi Kindle, magazinul digital App Store oferă destule aplicaţii pentru lectura cărţilor în format electronic. De la bun început, Marvin se diferenţiază însă de acestea prin performanţele foarte bune, care se aproprie cel mai mult de nivelul produsului iBooks, şi prin utilizarea foarte bună a principiilor de design iOS 7, producătorul Appstafarian reuşind să realizeze un produs chiar mai arătos decât aplicaţia celor de la Apple.

La fel ca iBooks, Marvin este limitat doar la formatul ePUB, cei care deţin cărţi în alt format fiind nevoiţi să le facă conversia cu aplicaţii precum Calibre. Cei care însă deţin colecţii consistente de cărţi electronice vor aprecia integrarea cu aplicaţia desktop Calibre, aceasta putând comunica direct cu aplicaţia Marvin de pe telefon sau tabletă şi oferind transferul, sincronizarea şi conversia cărţilor în alte formate (cum ar fi FB2 sau Mobi). Deoarece Marvin nu include suport pentru Adobe Digital Editions, cei care au cumpărat cărţi protejate prin DRM vor trebui să înlăture manual această protecţie.

Marvin oferă însă mai mult decât performanţe bune, o interfaţă modernă iOS 7 şi compatibilitate ePUB. Managementul cărţilor stocate pe telefon sau tabletă este bun, acesta oferind atât opţiuni bogate de sortare, cât şi posibilitatea aranjării pe colecţii, notarea, adnotarea, marcarea în Reading List sau editarea informaţiilor meta. Spre deosebire de iBooks, care este destul de limitat la acest capitol şi este dependent prea mult de sincronizarea iTunes, Marvin poate accesa sau trimite cărţi din şi către toate aplicaţiile compatibile care oferă opţiuni pentru managementul fişierelor, le poate descărca de pe o pagină Web şi se integrează cu serviciul Dropbox.

Lectura este ajutată de un mediu grafic plăcut şi cu opţiuni puternice. Utilizatorul are la dispoziţie opţiuni pentru alegerea formatării originale sau cea particularizată în cadrul Marvin, în acest ultim caz putând fi alese fonturile, numărul de coloane, spaţierea dintre rânduri, lăţimea marginilor paginii, alinierea textului sau spaţierea dintre paragrafe. În funcţie de preferinţe, utilizatorul poate alege culorile paginilor şi fonturilor dintr-o listă lungă de nuanţe bine alese, rezultatul final fiind o paginare superbă care poate fi particularizată după gust.

Paleta de opţiuni disponibile nu se opreşte aici. Marvin oferă control bun prin gesturi, utilizatorii putând controla astfel nivelul iluminării sau temperaturii ecranului sau putând sări mai multe pagini deodată. Pe lângă clasicele opţiuni care permite lăsarea unui semn de carte sau adnotarea conţinutului, Marvin oferă şi acţiuni suplimentare care permit consultarea diferitelor servicii informative precum IMDB sau Wikipedia, căutarea în dicţionare locale sau online sau integrarea cu site-uri utile precum Google Maps. O facilitate interesantă este Deep View, care scanează o carte după cuvinte-cheie relevante precum nume, locuri sau evenimente, însă aceasta este, din păcate, disponibilă doar pentru limba engleză.

Singurul aspect deranjant este dependenţa sincronizării notiţelor şi a semnalelor de carte de serviciul Dropbox, Marvin neavând un serviciu propriu centralizat şi neoferind suport pentru alte servicii.

Aplicaţia este disponibilă atât pe tabletele iPad cât şi pe telefoanele iPhone, însă este destul de greu de crezut că cineva se poate bucura de lectură în cazul ecranelor mici ale celor din urmă. Aplicaţia este disponibilă în App Store la un preţ de 3,59 euro, însă cei care vor să o testeze înainte pot descărca versiunea gratuită, care este limitată la lectura unei singure cărţi.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat