Microsoft oferă mai multă libertate în alegerea web browser-ului

11.09.2012
Microsoft oferă mai multă libertate în alegerea web browser-ului

Obligat să cedeze sub presiunile venite din partea Uniunii Eropene, Microsoft oferă utilizatorilor Windows 7 posibilitatea de a alege web browser-ul preferat şi chiar facilitează descărcarea şi instalarea acestuia cu minim de efort.

Microsoft oferă mai multă libertate în alegerea web browser-ului

Modificarea venită sub forma unui pachet de actualizare pentru sistemul de operare, constă în prezentarea unei ferestre cu titlul Select your web browser(s), în care găsim o listă cu cele mai populare web browsere alternative, fiecare cu o scurtă descriere şi buton pentru începerea procesului de instalare.

Microsoft, companie supusă în prezent unor investigaţii antitrust privind practici de concurenţă neloială împotriva dezvoltatorilor de web browsere alternative pentru Windows 8 şi Windows RT, prezintă începând cu 4 septembrie o listă similară şi în Home Screen-ul Windows 8.

În urma procesului antitrust finalizat cu Uniunea Europeană în anul 2009, Microsoft se obligă la prezentarea unei selecţii cu 12 web browsere alternative (5 afişate la vedere şi încă 7 accesibile prin derularea listei cu funcţia scroll). Din păcate această listă a stârnit numeroase critici, acuzând prezentarea în mod selectiv a anumitor browsere şi împingerea la coadă a celor mai puţin favorizate de Microsoft. Cel mai nou scandal a afectat la începutul acestui an utilizatorii Windows 7 care au instalat Service Pack 1. În urma acestui update, utilizatorii nu am mai fost întâmpinaţi deloc cu lista de web browsere alternative, din cauza a ceea ce Microsoft a numit o „eroare tehnică”.

Investigaţiile antitrust au continuat şi după ce mai mulţi dezvoltatori s-au plâns de faptul că Microsoft blochează sub Windows RT accesul la anumite API-uri ce conţin tehnologii esenţiale pentru buna funcţionare a unui web browser, creând astfel un avantaj artificial pentru Internet Explorer.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult