Microsoft Hyperlapse: stabilizare video pentru PC şi smartphone-uri

15.05.2015

Microsoft a prezentat în toamnă un proiect software numit Hyperlapse, care promitea să ofere stabilizare a materialelor video pentru realizarea de clipuri „timelapse”. Ei bine, a durat doar jumătate de an până când am primit şi aplicaţiile pentru computere personale şi smartphone-uri, iar rezultatele sunt impresionante. În cazul în care folosiţi camere de acţiune sau smartphone-uri pentru înregistrarea de clipuri video, probabil că ar trebui să descărcaţi noul Microsoft Hyperlapse.

Compania a lansat momentan aplicaţia Hyperlapse pentru PC-uri echipate cu Windows, Windows Phone şi Android. Întrucât platforma Windows este prioritară pentru Microsoft, doar variantele dedicate acesteia sunt finalizate. Aplicaţia pentru Android este disponibilă în acest moment în stadiu de „preview”, urmând ca o versiune finală să fie lansată în lunile care urmează. Se pare însă că de data aceasta utilizatorii de iOS vor fi lăsaţi pe dinafară, întrucât Microsoft nu a dezvoltat o versiune pentru AppStore, întrucât acolo exista deja listată o aplicaţie concurentă: Instagram Hyperlapse.

Spre diferenţă de aplicaţia simplistă de la Instagram, Hyperlapse-ul de la Microsoft oferă mai mult control asupra clipurilor. În primul rând, există capabilitatea de a accelera clipul la mai mult de 6 ori viteza originală. De asemenea, versiunea pentru desktop, Hyperlapse Pro, foloseşte modelare 3D pentru a elimina mişcarea camerei şi este compatibilă cu modele GoPro şi alte camere de acţiune populare de pe piaţă. Rezultatele sunt impresionante şi oferă o experienţă vizuală aparte. Cu siguranţă însă, Hyperlapse nu va fi o soluţie pentru foarte multe situaţii, întrucât stabilizarea excesivă aplicată peste materiale nu se potriveşte decât pe materiale accelerate. Folosită pentru clipuri la viteză normală, aceasta poate strica întregul clip.

Aplicaţiile sunt disponibile pentru download pe Google Play, Windows Phone Store şi Windows Store. Pentru a intra în echipa de preview-eri pentru Android, trebuie să accesaţi link-ul http://aka.ms/previewhyperlapse să vă alăturaţi programului şi apoi să accesaţi link-ul de Google Play de mai jos pentru a descărca aplicaţia. Înscrierea poate dura de la două la zece ore, deci accesul nu este instant. De asemenea, Microsoft Hyperlapse pentru Android este momentan compatibil doar cu terminalele Samsung Galaxy S5, S6, S6 Edge şi Note 4, Google Nexus 5, 6 şi Nexus 9 tablet. HTC One M8 şi M9, cât şi cu Sony Xperia Z3. O versiune pentru iOS nu a fost scoasă din discuţie, însă nici confirmată în mod oficial.

Hyperlapse Pro – Windows PC

Hyperlapse – Windows Phone Store

Hyperlapse – Google Play

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult