Samsung Galaxy S7 include o tehnologie care marchează automat mesajele spam şi apelurile suspecte

Dacă în programele de e-mail pentru desktop sunt disponibile filtre care reduc numărul de mesaje nesolicitate primite de utilizatori, în cazul aplicaţiilor mobile sunt puţine arme care pot fi folosite în lupta cu spam-ul. Samsung le oferă celor care vor achiziţiona Galaxy S7 sau Galaxy S7 Edge o tehnologie, dezvoltată de Whitepages, care marchează automat ca spam mesajele nesolicitate, dar şi ca posibilă înşelătorie apelurile suspecte.

Din cele peste 300 milioane de apeluri pe care Whitepages le monitorizează în fiecare lună în SUA, mai mult de 15 milioane sunt marcate ca fiind nedorite. 

Whitepages este o companie americană care oferă soluţii de detecţie a mesajelor spam şi soluţii de caller ID. Serviciul companiei este inclus în software-ul versiunilor de Galaxy S7 dedicate anumitor pieţe.

Compania a operat până acum doar pe teritoriul SUA, dar, odată cu lansarea Galaxy S7 se adresează unei pieţe globale. Soluţia companiei va fi inclusă în versiunile de S7 disponibile pentru pieţele din: Australia, Brazilia, Canada, Franţa, Germania, Hong Kong, Israel, Italia, Mexic, Filipine, Singapore, Spania, Suedia, Turcia şi Marea Britanie.

 

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat