Huawei Ascend G6 4G review

Huawei este cel mai mare producător de sisteme de telecomunicaţii la nivel mondial, însă în ultimii ani şi-a îndreptat tehnologia şi către zona de consum, lansând telefoane cu Android îndreptate iniţial către cei cu bugete reduse. De curând însă, producătorul chinez a început să lanseze modele din ce în ce mai competitive pe toate segmentele de piaţă. Totuşi, grosul business-ului de dispozitive mobile al companiei se află la categoria mid-range, unde Huawei continuă să lanseze produse de calitate la preţuri decente, un astfel de dispozitiv fiind şi noul Ascend G6.

Construcţie şi design

Deşi Huawei nu încearcă niciodată să impresioneze prin designul telefoanelor sale, compania şi-a creat un stil caracteristic. G6 împrumută astfel linii de design de la fraţii săi mai mari precum Ascend P6 şi Ascend P7. Modelul alb pe care l-am avut la test nu zgârie deloc retina, însă îmbrăţişează fără nici un regret simplitatea. În partea de jos, telefonul este rotunjit, iar pe laterale şi în partea de sus ne încântă privirea cu o ramă de plastic ce imită metalul şlefuit.

Huawei Asceng G6 - Design neimpresionant, dar plăcut

Avem în prim plan display-ul de 4.5”, butoanele capacitive standard, camera frontală, senzorul de lumină, microfonul şi difuzorul, fiecare fiind poziţionate exact unde ne-am aştepta. De jur imprejurul ecranului, plasticul carcasei este puţin ridicat, pentru a proteja plasticul de pe display de zgârieturi atunci când telefonul este poziţionat cu faţa în jos.

Huawei Ascend G6 - Mufa jack este poziţionată pe lateral

Mufa jack în schimb este amplasată asemenea altor modele Huawei pe laterala din stânga, o decizie care îi va deranja pe cei care folosesc o pereche de căşti fără mufă la 90 de grade. Pe laterala din dreapta avem doar butoanele de volum şi butonul power, care dispun de o textură plăcută atingerii, iar în partea de sus a fost amplasată mufa micro-USB.

Pe spatele telefonului putem vedea cu ochiul liber camera de 8 megapixeli dotată cu blitz LED, microfonul pentru cameră şi difuzorul monofonic. Carcasa din plastic este detaşabilă şi ascunde lăcaşul pentru cartele micro SIM, cât şi cel pentru carduri micro SD. Deşi capacul poate fi înlăturat cu uşurinţă (fiind fixat cu picioruşe din plastic), bateria nu este detaşabilă, însă este pusă la vedere, deasupra ei fiind ataşat modulul NFC.

Huawei Ascend G6 - Bateria nu este detaşabilă

Întregul dispozitiv este construit din plastic şi nu dispune de Gorilla Glass, ceea ce ar putea aduce de la sine zgârieturi pe display mult mai evidente. Pe durata testării însă nu am întâlnit zgârieturi de nici un fel, deşi am ţinut telefonul atât în buzunarul de la pantaloni, cât şi în ghiozdan. Posibil ca pe termen lung să apară mici imperfecţiuni fine cauzate de praf. Amprentele sunt foarte evidente pe display după câteva ore de utilizare, însă nu şi pe restul telefonului, carcasa exterioară fiind realizată din plastic mat.

Huawei Ascend G6 - Butoanele au o textură plăcută la atingere

Pentru un telefon cu display de 4,5” însă, telefonul pare să fie prea uşor, uneori fiind nevoit să verific de mai multe ori dacă îl am sau nu în buzunar. Totuşi, construcţia telefonului este de calitate, iar capacul stă fixat foarte bine, oferind senzaţia unui dispozitiv solid.

publicitate
închide
Pasionat de gadgeturi? Şi noi!
Vrei să primeşti primul cele mai noi ştiri despre gadgeturile care îţi îmbunătăţesc viaţa zilnic?
Abonează-te la newsletter-ul Go4it şi fii sigur că eşti la curent cu tot ce e nou în IT&C.
Nu uita să-ţi verifici adresa de e-mail şi să confirmi abonarea printr-un click pe link-ul din mail-ul primit .
Sunt deja abonat