Samsung va lansa Galaxy S7 Edge în ediţie Pearl Black

07.12.2016
Samsung va lansa Galaxy S7 Edge în ediţie Pearl Black

Oferit până acum în versiuni Black Onyx, Gold Platinum, Silver Titanium şi White Pearl, popularul smartphone Galaxy S7 Edge pare că va avea şi o versiune Pearl Black, care ar urma să fie anunţată nu mia târziu de 9 decembrie.

În afara carcasei de culoare neagră, dispozitivul va oferi şi mai multă memorie internă – 128 GB, fapt ce indică poziţionarea la un nivel de preţ superior. Restul specificaţiilor rămân însă identice versiunilor S7 Edge deja aflate în stocurile magazinelor.

Observat deja în imagini de prezentare neoficiale, noul model Galaxy S7 Edge va fi pentru început prezentat cumpărătorilor din Coreea de Sud, însă nu este exclus ca Samsung să livreze această versiune de culoare şi pentru alte regiuni.

 

Rămâne de văzut dacă informaţia rămasă deocamdată la stadiul de zvon va fi confirmată de Samsung cu un anunţ oficial, aşteptat în cursul zilei de vineri.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News