Huawei spune că situaţia din SUA nu s-a schimbat, nici după declaraţiile lui Trump

În ciuda noilor declaraţii din ultimele două săptămâni, când Donald Trump a asigurat colaborarea între companiile americane şi Huawei, iar şefii Departamentului de Comerţ au pus în practică metode prin care companiile americane pot cere licenţe pentru aceste activităţi, reprezentanţii Huawei tot nu sunt mulţumiţi. Se pare că situaţia nu s-a schimbat foarte mult, în ciuda noilor mişcări, iar compania cere să fie scoasă complet de pe Entity List.

Liang Hua, chairman Huawei, a declarat astăzi în cadrul unei conferinţe pentru sustenabilitate a mediului, care a avut loc la Shenzen, că momentan, compania se află în acelaşi punct în care se afla şi în urmă cu aproape două luni, când a fost făcut oficial anunţul că a fost pusă pe aşa numitul „Entity List”:

„Momentan nu am văzut nicio schimbare tangibilă. Nu spunem că doar pentru că lucrurile s-au îmbunătăţit puţin, suntem în regulă cu includerea pe lista neagră. Noi credem că ar trebui să fim scoşi complet de pe acastă listă”, a declarat Hua. De asemenea, acesta a spus că Huawei este tratată într-un mod nerezonabil.

Momentan suntem abia la jumătatea termenului pentru includerea permanentă pe Entity List. Huawei are termen până pe 19 august pentru a continua colaborarea cu câteva dintre companiile americane, după care va putea lucra cu acestea exclusiv sub licenţă, care va fi acordată doar pentru produsele care „nu pun în pericol securitatea naţională a Statelor Unite ale Americii”. Dacă Android este unul dintre aceste produse sau nu, vom afla la momentul respectiv.