Telekom oferta de sărbători cu telefoane gratuite la abonament, vouchere Blue Air şi HBO inclus la serviciile de televiziune

12.11.2019
Telekom oferta de sărbători cu telefoane gratuite la abonament, vouchere Blue Air şi HBO inclus la serviciile de televiziune

Telekom a anunţat o nouă ofertă de sărbători care continuă campania „Ce-şi doresc românii?”, începută în vara acestui an. Aceasta include atât servicii de telefonie mobilă cu internet nelimitat, cât şi oferte de televiziune, operatorul promiţând telefoane mobile gratuite la abonament şi preţuri promoţionale cu HBO inclus. De asemenea, compania spune că o parte din încasări vor fi redirecţionate către programul Teach for Romania.

În cadrul ofertei Mobil Nelimitat, Telekom anunţă că va oferi dispozitive de la Samsung şi Huawei gratuit la abonamentele care pornesc de la 10 euro. Modelele incluse în ofertă sunt Samsung Galaxy A10, Samsung Galaxy A20e, Samsung Galaxy A30s, Huawei Y6 2019, Huawei P Smart Z şi Huawei P30 Lite. Acestea vor fi disponibile la acesată ofertă în perioada 15 noiembrie-31 decembrie, iar cei care îşi fac abonament şi aleg unul dintre aceste dispozitive primesc şi un voucher de 100 de euro pentru zboruri cu Blue Air de până pe data 24 octombrie 2020.

Pentru fiecare abonament cu telefon încheiat pe 24 de luni pe perioada campaniei, Telekom va dona câte un euro către programul Teach for Romania, care susţine educaţia în mediile defavorizate.

Oferta de televiziune vine de asemenea cu o ofertă bună îna ceastă perioadă. Serviciile de cablu vor avea abonamentul redus la jumătate timp de şase luni, iar timp de 12 luni accesul la HBO şi la serviciul de streaming HBO Go este gratuit. HBO a fost ales drept partener pentru această ofertă, întrucât datele interne ale companiei au arătat că utilizatorii săi petrec mai mult timp pe HBO decât pe Netflix.

Cu această ocazie, Telekom a oferit şi câteva informaţii despre succesul programelor pe care le-a lansat în ultima perioadă. De exemplu, în cazul ofertei cu voucher pentru bilete de avion, pornită în urmă cu câteva luni, compania a oferit 68.000 de vouchere şi au înregistrat o creştere de 9,3% în vânzări, faţă de trimestrul 2 al lui 2019. De asemenea, 100.000 de utilizatori Telekom şi-au cumpărat cartelele Mobil Nelimitat din Mega Image. Conform statisticilor interne ale Telekom, 35% au înlocuit vechiul operator cu oferta Mobil Nelimitat, iar 20% au avut intenţia de a trece de la planul pre-pay la abonament în cadrul acestei oferte.

În cazul ofertei de internet pentru acasă „Smart Wi-FI”, Telekom a înregistrat 10.000 de clienţi, care reprezintă 40% din instalările sale broadband în ultima perioadă. 50% dintre clienţi nu aveau internet acasă înainte de această ofertă.

Întrebaţi despre 5G şi lipsa serviciilor de acest gen, reprezentanţii companiei au spus că aceasta este o tehnologie pentru viitor, iar utilizatorii nu vor vedea diferenţe notabile între vitezele de transfer 4G şi 5G în cazurile de utilizare obişnuite, adică social media, mesaje şi streaming video.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult