Patru produse utile pentru sănătate, disponibile acum la Lidl

18.10.2021
Patru produse utile pentru sănătate, disponibile acum la Lidl

Lidl a introdus în ofertă, începând din 18 octombrie, câteva accesorii medicale utile, mai ales în această perioadă în care trecem printr-un nou val al epidemiei provocată de coronavirus.

Produsele sunt marca Medisana și beneficiază de garanție de 3 ani.

Un pulsoximetru este oferit la prețul 100 de lei. Dispozitivul determină saturația oxigenului în sânge (Sp02) și măsoară frecvența cardiacă (pulsul). Mai mult, aparatul are sistem de oprire automat. Monitorizarea saturației de oxigen din sânge a devenit o îndeletnicire populară în timpul pandemiei COVID-19.

Trebuie precizat că un nivel scăzut SP02 poate sugera prezența COVID-19, dar nu toate persoanele care dezvoltă boala au saturație mică. Un nivel normal este de 95% sau mai mare.

Lidl vinde un cântar inteligent

De asemenea util pentru cei care au grijă de sănătatea lor este cântarul cu funcție de analiză corporală, care costă 95 de lei . Acesta determină determină greutatea corporală, procentul de grăsime din corp, al apei din organism, nivelul de țesut muscular, masa osoasă și calculează necesarul zilnic de calorii pentru fiecare utilizator. Datele sunt transmise prin Bluetooth către aplicația VitaDock+, compatibilă cu sistemele de operare mobile iOS și Android. În aplicație pot fi stocate conturi pentru opt persoane.

Un termometru cu infraroșu costă 100 de lei. Aparatul are alertă vizuală și acustică la detectarea febrei și oferă trei moduri de operare: copii, adulți și obiecte. În pachet este inclusă geantă de depozitare.

Totodată, un inhalator este disponibil la prețul de 119 lei. Aparatul are furtun cu lungime de 2 metri și debit de circa 7 litri/minut. Rata de nebulizare oferită este de 0,2 ml/min.

Compania va vinde, începând de joi, o serie de accesorii pentru cei care doresc să facă exerciții fizice acasă. Printre acestea se numără: un set de gantere, o roată pentru exersarea mușchilor abdominali, benzi de rezistență și o placă push-up.

Sursa: Lidl.ro

CITEȘTE ȘI:

Lidl: Accesorii interesante pentru casă și produse de copii, disponibile în magazine

Cinci produse interesante disponibile cu discount la Altex în această săptămână

Accesorii auto cu preț redus disponibile acum la Dedeman

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult