Compania care a câștigat deja cursa mașinilor electrice, potrivit unui analist

30.06.2021
Compania care a câștigat deja cursa mașinilor electrice, potrivit unui analist
Foto: Pixabay

Un analist susține că știm deja care este compania care a câștigat cursa mașinilor electrice. Potrivit lui, rivalele acesteia au un dezavantaj mare, greu de remediat.

Ford, General Motors sau Volkswagen câștigă rapid cotă de piață, dar nu vor putea depăși liderul Tesla, potrivit lui analistului Todd Gordon, fondator al TradingAnalysis.com.

Potrivit lui, compania care produce automobilele Model S și Model 3 are un avantaj esențial. Mașinile produse de companie au parcurs milioane de kilometri deja și au colectat date esențiale, care au fost trimise la centrele de date ale companiei și analizate.

Astfel, marca americană are un mare avantaj esențial în fața competitorilor. „Compania cu cele mai multe date va fi în final victorioasă. (…) Cred că piața decide deja acum cine va câștiga cursa”, a declarat Gordon.

El a adăugat că și-a mărit recent participația în companie și că va ține acțiunile mulți ani de acum încolo.

Problemele de pe cea mai mare piață de mașini electrice, trecătoare?

Un alt susținător al Tesla este Delano Saporu, fondatorul New Street Advisors Group. „Marca este încă puternică, chiar dacă există niște sentimente negative”, a spus el.

Saporu se referă la problemele pe care le are compania în China. Mașinile Tesla au fost interzise în bazele militare, deoarece autoritățile chineze se tem că acestea ar putea fi folosite pentru spionaj. Mai mult, protestul unei cliente nemulțumite, la Shanghai Auto Show în aprilie, a făcut înconjurul lumii.

Totuși, un sondaj recent, realizat de banca UBS în statul asiatic, arată că 43% dintre respondenții care intenționează să cumpere vehicule electrice iau în considerare Tesla.

Sursa: CNBC

VIDEO: Ce se întâmplă dacă spargi display-ul unei Tesla în timp ce mașina merge?

Elon Musk a confirmat cel mai bine păstrat secret al Tesla

Statul în care sunt mai multe stații de încărcare decât automobile electrice

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult