Uber, Bolt şi Clever intră în legalitate. Guvernul a adoptat OUG-ul care reglementează serviciile de ridesharing

26.06.2019
Uber, Bolt şi Clever intră în legalitate. Guvernul a adoptat OUG-ul care reglementează serviciile de ridesharing

Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă care regelemntează activităţile de transport de persoane în regim de ridesharing. Astfel, începând de astăzi, 25 iunie, şoferii care întreprind astfel de activităţi prin intermediul serviciilor Uber, Bolt şi CleverGo vor putea circula fără riscul de a fi opriţi de poliţie şi amendaţi dacă nu încalcă alte legi în vigoare şi respectă codul rutier.

Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, în cadrul şedinţei de guvern, la ora 18:20:

„Astăzi adoptăm proiectul de act normativ privind reglementarea serviciilor alternative de transport de persoane prin intermediul unor aplicaţii digitale, un proiect pe care l-am discutat săptămâna trecută în prima lectură. Vom stabili o formulă care să asigure transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă, care să încurajeze concurenţa, astfel încât cetăţenii să poată opta pentru serivcii de cât mai bună calitate.”

Se pare că deja 20.000 de persoane din România câştigă bani folosind astfel de platforme, iar anual serviciile de ridesharing aduc beneficii directe şi indirecte de peste 1 miliard de lei. În următoarele 30 de zile, ARR (Autoritatea Rutieră Română) va stabili regulile pe care şoferii care practică ridesharing vor trebui să le respecte.

În textul original al proiectului de lege erau specificate în regulamentul pentru ridesharing prezenţa unor ecusoane de 10 x 10 cm pe care şoferii să le aibă la vedere în parbriz şi lunetă. De asemenea, există posibilitatea ca şoferii să fie nevoiţi să dobândească atestate de pregătire profesională şi să demonstreze prin cazier judiciar că nu au săvârşit infracţiuni cu violenţă, în domeniul circulaţiei sau traficului de droguri. Nu în ultimul rând, există posibilitatea să fie necesară şi o autorizaţie de transport, cât şi realizarea inspecţiei tehnice periodice la fiecare şase luni pe vehiculul folosit pentru ridesharing.

Pentru companiile de ridesharing, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va emite un aviz tehnic, care va fi oferit în 30 de zile de la depunerea documentelor şi cererii pentru atestare. Acesta va fi valabil 12 luni şi va trebui reînnoit anual. De asemenea, fiecare companie de ridesharing va trebui să achite o taxă de 50.000 de lei la bugetul de stat pentru a putea funcţiona, conform proiectului.

Ministerul Transporturilor, Răzvan Cuc, a spus că de astăzi şoferii de pe ridesharing pot circula fără probleme. Textul OUG este disponibil pe site-ul CES România.

UPDATE 26.06.2019: Uber a oferit o poziţie oficială referitoare la noua ordonanţă de urgenţă:

„Este un pas important pentru modernizarea serviciilor de transport în România şi o veste foarte bună pentru şoferii parteneri şi pentru utilizatori, care au acum mai multe opţiuni – transport în comun, taxi sau servicii alternative. Apreciem dialogul avut atât cu Guvernul, cât şi cu Parlamentul de-a lungul acestor luni. Fără deschiderea tuturor partidelor, această reglementare nu ar fi fost posibilă. 
 
Ne dorim să lucrăm cu autorităţile şi cu ceilalţi furnizori de transport, inclusiv şoferii de taxi, pentru a reduce problemele de trafic din marile oraşe, cum ar fi aglomeraţia, poluarea sau lipsa parcărilor.
 
În tot acest parcurs complicat, a contat foarte mult susţinerea masivă din partea utilizatorilor. Petiţia cu cele peste 400.000 de semnături adunate în doar 6 zile a arătat tuturor că românii sunt pro-inovaţie. Le mulţumim pentru sprijin. Angajamentul nostru este să #continuam să le oferim un serviciu sigur şi de calitate”

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult