Carrefour oferă cupoane la achizițiile de electronice. La televizoare ajung la 500 de lei

17.02.2022
Carrefour oferă cupoane la achizițiile de electronice. La televizoare ajung la 500 de lei

Carrefour derulează, în această perioadă, o campanie în cadrul căreia oferă cupoane la mai multe categorii de electronice achiziționate de clienți: telefoane, televizoare, smwartwatch-uri și boxe & sisteme audio. Promoția este valabilă până pe 24 februarie, iar cupoanele au valori cuprinse între 20 și 500 de lei.

La un smartphone Samsung Galaxy M22, 4G, cu capacitate de stocare internă de 128GB, cuponul oferit are o valoare de 200 de lei. Acesta poate fi folosit la următoarea sesiune de cumpărături făcută la Carrefour. Prețul telefonului este de 1.150 de lei.

La categoria audio & boxe, cel mai valoros cupon, de 100 de lei, este dat la boxa externă Hyundai HY TS210. Aceasta costă 999,9 lei și dispune de Bluetooth, lumini „disco”, microfon wireless, funcție karaoke, radio FM și telecomandă.

La achiziția unei boxe inteligente Amazon Echo Dot 4, în valoare de 377,9 lei, cuponul acordat clientului este de 50 de lei.

Cel mai valoros cupon, de 500 de lei, este oferit pentru achiziția unui televizor smart Philips 55PUS7506, cu diagonala de 139 cm și rezoluție 4K Ultra HD. Dispozitivul rulează sistemul de operare Saphi, dezvoltat de Philips, și este prietenos cu consolele. Televizorul costă, la Carrefour, 2.399,9 lei.

Cupon de 300 de lei este oferit și la cumpărarea unuia dintre cele mai apreciate modele de televizoare ale momentului, modelul smart Samsung QLED 50Q60A, cu diagonală de 138 cm. La Carrefour, dispozitivul costă 2849,99 lei.

Mai mult, pentru fiecare smartwatch Huawei Watch 3, de 46 mm, Carrefour oferă câte un cupon în valoare de 100 de lei. Ceasul costă 1.380 de lei, are baterie cu autonomie de până la 3 zile, monitorizează nivelul SPO2 și oferă suport pentru multe tipuri de exerciții.

Cupoane sunt oferite chiar și la telefoanele standard ieftine. La modelul Freeman T301, care costă aproape 100 de lei, cuponul primit de la Carrefour este de 20 de lei.

CITEȘTE ȘI:

Kaufland: 5 produse electronice interesante disponibile acum în magazine

Aparat inedit, util pentru persoanele creative, disponibil la Lidl

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult