Măștile sanitare ne vor proteja de virusuri, dar nu și de tehnologiile de recunoaștere facială

27.04.2020
Măștile sanitare ne vor proteja de virusuri, dar nu și de tehnologiile de recunoaștere facială

Ne pregătim de un viitor în care vom purta tot mai des măști sanitare, dar acestea nu ne vor proteja și de sistemele de recunoaștere facială. Firmele care produc astfel de tehnologii se adaptează deja la situație, fiind susținute de investitori.

Firma Corsight AI din Israel a dezvoltat deja tehnologii care permit identificarea persoanelor ale căror fețe sunt acoperite de măști, ochelari sau vizoare din plastic. Firma a primit o nouă rundă de investiții în valoare de 5 milioane de dolari de la Awz Ventures, un fond de investiții canadian, transmite Reuters.

Corsight a anunțat că va folosi fondurile pentru a promova tehnologia și a continua dezvoltarea acesteia.

În China, firma Hanwang Technology a anunțat de asemenea, în martie, că a dezvoltat o tehnologie care poate recunoaște fețele oamenilor care poartă măști.

Tehnologia israelienilor procesează informații înregistrate de camere video și poate fi folosită în contextul pandemiei actuale, pentru a identifica persoanele care nu respectă măsurile de izolare sau carantină. Sistemul poate fi utilizat, bineînțeles, și pentru monitorizarea populației în perioade normale.

Sistemele de recunoaștere facială Corsight au fost instalate deja în aeroporturi și spitale din Europa, Asia, America de Sud și Africa. Firma a fost fondată în 2019 și are 15 angajați. Corsight AI este o subsidiară a Cortica Group, o companie care dezvoltă tehnologii bazate pe inteligență artificială.

Firmele de tehnologie se adaptează rapid la situație. Rokid, un startup din China, produce ochelari capabili să detecteze persoanele care suferă de COVID-19. În SUA a fost lansată drona care poate dezinfecta zone greu accesibile sau periculoase.

Foto: Pixabay

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult