O țară a declarat stare de urgență climatică. Instituțiile, obligate să cumpere vehicule electrice

02.12.2020
O țară a declarat stare de urgență climatică. Instituțiile, obligate să cumpere vehicule electrice
Jacinda Ardern (Foto: Hepta)

Noua Zeelandă este prima țară din lume care a declarat stare de urgență climatică, la propunerea cabinetului condus de prim-ministrul Jacinta Ardern.

Parlamentul statului a adoptat moțiunea introdusă de executiv. Ca parte a declarației, aproape toate instituțiile statului vor fi obligate să achiziționeze vehicule electrice, iar toate clădirile publice vor trebui să ajungă la un „standard verde”.

Instituțiile statului vor putea cumpăra vehicule hibrid doar în cazurile în care cele pur electrice nu se potrivesc cu nevoile lor. Un exemplu de excepție este armata, unde nu există alternative eco pentru vehiculele existente, precum tancurile sau transportoarele blindate.

Citește și: Polițiștii au avut parte de o surpriză când s-a uitat într-un SUV oprit în trafic: „Când crederai că le-ai văzut pe toate”

Ardern a anunțat că a început deja procesul de înlocuire a boilerelor pe cărbune în clădirile publice. În acest moment sunt în uz aproximativ 200 de astfel de sisteme. Primele care vor fi înlocuite sunt cele mai mari și active boilere.

Starea de urgență climatică, folosită pentru refacerea economică

Guvernul din Noua Zeelandă și-a propus ca sectorul public să devină neutru din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon în următorii cinci ani. Întreaga țară ar trebui să atingă acest obiectiv până în 2050.

„Sectorul public trebuie să fie – și va fi – un exemplu care stabilește standardul pe care cu toții trebuie să îl atingem până în 2050”, a declarat Ardern.

Acțiunile de combatere a schimbărilor climatice sunt o parte importantă din planul guvernului, condus de Ardern, de refacere a economiei după pandemia COVID-19.

Sursa: NewstalkZB

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult