AMD la Computex: noi procesoare APU desktop, GPU-uri pentru laptop, chipset Samsung cu RDNA2

02.06.2021
AMD la Computex: noi procesoare APU desktop, GPU-uri pentru laptop, chipset Samsung cu RDNA2

Intel și NVIDIA nu au fost singurele companii care au anunțat noi produse hardware în cadrul evenimentului online Computex. AMD a anunțat noi procesoare, cipuri grafice și tehnologii pe care le va folosi în următoarele câteva luni pentru a dezvolta noi componente hardware pentru PC-uri, dar și pentru mașini electrice și smartphone-uri. AMD a confirmat astfel parteneriatul pe care îl are cu Tesla, dar și cu Samsung, compania americană oferind către acestea tehnologia sa de procesare grafică RDNA2.

AMD confirmă parteneriate cu Tesla și Samsung

AMD a anunțat două parteneriate importante la Computex. Primul este cu Tesla, compania oferind noile cipuri grafice integrate în mașinile Model S și Model X. Știam deja că aceste mașini vor oferi pe ecranul de bord performanță comparabilă cu cea a consolelor PlayStation 5 și Xbox Series X, în imaginile de promovare fiind vizibile iconițe de jocuri precum Witcher 3, care vor putea rula direct pe sistemul mașinii.

Acum știm și că de fapt hardware-ul este într-adevăr similar cu cel de pe console, fiind vorba despre GPU-uri bazate pe arhitectura RDNA2. Aceasta este folosită atât de Sony și Microsoft, cât și de cipurile grafice Radeon RX6000, disponibile pe piața de componente PC.

De asemenea, AMD a vorbit despre parteneriatul pe care îl are cu Samsung. Cele două companii au anunțat că vor lucra la dezvoltarea de procesoare încă din 2019, iar acum vedem primele semne că această colaborare va avea și rezultate palpabile. Samsung va lansa procesoare pentru mobil din gama Exynos echipate cu GPU AMD bazat pe tehnologia RDNA2. Aceste cipuri vor permite astfel redarea de grafică 3D cu efecte de Ray Tracing și acces la tehnologia Variable Rate Shading, pentru o îmbunătățire de performanță în jocuri.

Nu este însă clar când vom vedea aceste procesoare. Este probabilă integrarea lor în noile dispozitive Samsung pliabile, așteptate în luna august, dar cel mai probabil, compania va aștepta până în 2022 pentru a le introduce în modelele flagship Galaxy S22.

Noile procesoare APU folosesc nuclee Zen 3

La capitolul procesoare, AMD a anunțat primele sale modele din gama APU echipate cu nuclee Zen 3. APU este denumirea AMD pentru procesoare cu cip grafic integrat, modelele Ryzen „standard” fiind lipsite de componenta grafică. Noile modele sunt ușor de identificat în piață, acestea având denumiri cu „G” în coadă, de la „graphics”. Noile modele de procesoare prezentate folosesc ca bază modelele Ryzen 5 și Ryzen 7 lansate anul trecut și beneficiază de cipuri grafice Vega.

Vorbim despre două modele relativ ieftine, care vor putea fi folosite cu succes în gaming, dacă jocurile alese nu vor fi foarte pretențioase. Având în vedere cât de greu se găsesc în prezent plăcile grafice, alegerea unui procesor care are un cip grafic „cât de cât” capabil să ruleze jocuri, este o veste foarte bună pentru cei care își construiesc PC-uri în prezent.

Iată cele două procesoare:

  • Ryzen 7 5700G – 8c/16t, 3,8 GHz (4,6 GHz boost), 16MB L3 cache, GPU 8 CUs 2GHz, 65W – 359 dolari
  • Ryzen 5 5600G – 6c/12t, 3,9 GHz (4,4 GHz boost), 16MB L3 cache, GPU 7 CUs 1,9 GHz, 65W – 259 dolari

Din păcate, acestea nu vor fi disponibile în curând. Chiar dacă nu a vorbit deschis despre acest lucru, se pare că lipsa de semiconductori duce la amânarea acestor modele până pe 5 august. Se zvonește că AMD a anulat complet o lansare de procesoare din gama XT, care trebuia să ofere performanță mai bună în seria Ryzen 5000, din același motiv.

AMD a prezentat și o nouă tehnică de arhitectură pentru procesoare. Compania poate acum să suprapună mai multe straturi de memorie. Compania numește această tehnologie 3D V-Cache, iar aceasta va permite integrarea a până la 192 MB L3 Cache. Având mai multă memorie la dispoziție, procesoarele care vor folosi această tehnologie ar putea să ofere un aport de performanță până la 15% pe aceeași arhitectură Zen 3. Astfel, compania spune că va începe producția unor modele de acest gen spre sfârșitul anului.

AMD lansează GPU-uri pentru laptop pentru a concura cu NVIDIA

La capitolul cipuri grafice, AMD a prezentat trei noi modele, orientate către segmentele mid și high-end. Acestea sunt probabil primele GPU-uri mobile de top pe care AMD le livrează, oferind în sfârșit concurență directă către NVIDIA, care a dominat această piață dintotdeauna.

Avem modelul Radeon RX6800M, varianta de top, echipată cu 40 de unități de procesare, 12 GB memorie și 96 MB Infinity Cache. Acest model este orientat să concureze cu GeForce RTX 3080 de mobil și promite performanță de top pe sisteme echipate cu ecrane 1440p la 120 Hz.

Radeon RX6700M este un model similar, dar cu specificații puțin mai joase. Acesta este bazat pe un cip cu 36 de unități de procesare, 10 GB memorie și 80 MB Infinity Cache. Acesta țintește către sisteme echipate cu ecrane 1440p și poate asigura performanță de 100 FPS la setări maxime. Aceasta ar fi o alternativă la RTX 3070 de la NVIDIA.

În cele din urmă, AMD a prezentat Radeon RX6600M, modelul de medie, care este construit pentru sisteme cu ecrane 1080p. Acesta promite 100 FPS în jocuri la setări maxime în această rezoluție. Diferența de specificații este însă majoră, de această dată: 28 de unități de procesare, 8 GB memorie și doar 32 MB Infinity Cache.

Infinity Cache-ul este magistrala proprietară AMD care permite scăderea latenței dintre CPU și GPU folosind memorie foarte rapidă integrată în cipuri. Toate cele trei plăci grafice sunt însă capabile să ofere acces la efecte de ray tracing.

Laptop-urile echipate cu cipurile grafice Radeon RX6800M, 6700M și 6600M ar trebui să înceapă să apară în ofertele magazinelor de specialitate din toată lumea începând de săptămâna aceasta.

La nivel software, AMD oferă FSR, o alternativă la DLSS

În cele din urmă, AMD a anunțat o alternativă la tehnologia DLSS de la NVIDIA. La fel ca în cazul DLSS, tehnologia FidelityFX Super Resolution (FSR), va permite rularea jocului la o rezoluție mai mică, dar afișarea lui la o rezoluție mai mare, fără a pierde detalii. Diferența este însă în abordare, întrucât soluția AMD nu necesită hardware dedicat pentru asta.

NVIDIA DLSS funcționează doar pe plăcile grafice RTX, echipate cu nuclee Tensor dedicate procesării de tip AI/Deep Learning. Practic, DLSS reconstruiește imaginea în timp real la viteză foarte mare folosind algoritmi AI de la o rezoluție scăzută la una mai înaltă. FSR de la AMD este o soluție de post procesare, care îmbunătățește imaginea la finalul renderizării.

În consecință, această tehnologie este una de tip open source, fiind disponibilă pentru dezvoltatori să o implementeze. De altfel, aceasta nu funcționează doar pe plăci grafice AMD, ci poate rula și pe soluții de la NVIDIA. FSR este compatibilă cu toate plăcile grafice din seriile AMD Radeon RX 500, RX Vega, Radeon 5000 și Radeon 6000, cât și cu soluțiile de la NVIDIA din seriile GTX 10, RTX 20 și RTX 30. Compania a demonstrat pe scenă FSR rulând pe un NVIDIA GTX 1060, cea mai populară placă video din lume, conform Steam.

FSR se lansează luna aceasta, compania promițând mai multe detalii pe data de 22 iunie. Atunci va fi lansat probabil și un nou driver Catalyst care să ofere compatibilitate pe plăcile grafice Radeon. AMD se laudă deja cu 10 studiouri și motoare grafice care adoptă FSR și cu 100 de cipuri grafice compatibile. De asemenea, performanța ar putea fi îmbunătățită cu până la 200%, conform testelor interne ale companiei.

surse: GSM Arena, The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult