Ofertele Lidl: 3 unelte cu display utile disponibile începând de joi

03.10.2022
Ofertele Lidl: 3 unelte cu display utile disponibile începând de joi

Lidl va vinde, începând de joi, 6 octombrie, trei dispozitive sub branduri proprii cu display interesante.

Un termometru digital cu infraroșu, care poate măsura temperaturi de la -50 la +380 de grade Celsius, va costa 85 de lei. Dispozitivul afișează temperatura, pe scară Celsius sau Fahrenheit, pe un display care își schimbă culoarea: roșu (temperatură mai mare decât valoarea de referință), verde (corespunde cu valoarea de referință) și albastru (mai mică decât valoarea de referință).

lidl

Aparatul are precizie ridicată datorită sistemului de măsurare bazat pe opt puncte laser. Termometrul are dimensiunile 22,2 x 15,7 x 5,6 cm și cântărește 361 de grame. Utilizatorii sunt informați, pe ecran, când trebuie să schimbe bateria. Aparatul se stinge automat după aproximativ 60 de secunde de inactivitate.

lidl

Tot sub marca Parkside va fi disponibil un multimetru digital. Dispozitivul poate fi folosit pentru măsurarea intensității curentului, tensiunii și rezistenței, precum și pentru testarea diodelor și a continuității. Tensiunea maximă suportată este de 300 V. În pachet sunt incluse două vârfuri de măsurare cu cabluri, fiecare de 80 cm lungime. Pachetul include șurubelniță și baterie. Produsul va costa 75 de lei.

Totodată, un redresor auto cu display, marca Ultimate Speed, va fi disponibil la prețul de 75 de lei. Aparatul poate funcționa la temperaturi cuprinse între -20 și +50 de grade Celsius. Redresorul este compatibil cu baterii de 12 V sau 6 V, pe care le detectează automat.

lidl

Curentul de încărcare maxim este de 5 A. De asemenea, procesul de încărcare rapidă sau de redresare a bateriilor descărcate profund se face automat. Carcasa aparatului este rezistentă la praf și umezeală (certificare IP65).

Cele trei produse beneficiază de garanție de 3 ani.

Citește și:

Carrefour, 4 octombrie: 3 produse simple, dar foarte utile, disponibile la ofertă

Dedeman, 4 octombrie: 3 produse deosebite disponibile cu reduceri consistente

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult