Angajat al șerifului, acuzat că și-a filmat pe ascuns colega de apartament

25.05.2020
Angajat al șerifului, acuzat că și-a filmat pe ascuns colega de apartament

Llewellyn Berkheiser, un specialist în comunicare angajat al Orange County Sheriff’s Office, și-a filmat pe ascuns colega de apartament cu o cameră GoPro ascunsă în sistemul de ventilație al locuinței.

Tânărul de 28 de ani a fost reținut după ce colega lui de apartament a mers la poliție. Potrivit Orlando Sntinel, femeia a descoperit camera atunci când a observat că ceva bloca lumina soarelui care intra în mod normal prin spațiul de ventilație.

Atunci când l-a acuzat pe Berkheiser, bărbatul a negat că ar fi pus dispozitivul acolo. Tânărul a sugerat că ar putea fi vina unui angajat de la serviciile de întreținere a clădirii. Victima a cercetat și a descoperit că nu se făcuseră reparații în ultimele luni.

Llewellyn Berkheiser

Ulterior, Berkheiser a fost nevoit să recunoască că el a pus camera GoPro. Dispozitivul, împreună cu laptopul și telefonul suspectului au fost ridicate de anchetatori.

Tânărul este acuzat de voyeurism și a fost suspendat, fără plată, din funcția pe care o deține la biroul șerifului, pe parcursul investigației.

„Aceste acuzații vor fi anchetate serios, iar rezultatele anchetei vor fi făcute publice”, a declarat șeriful John Mina.

Foto: Pixabay

CITEȘTE ȘI:

Un bărbat care a invitat mai multe tinere pe iahtul lui a fost arestat după ce le-a filmat pe ascuns

Un manager de restaurant a fost concediat după ce și-a filmat, timp de un an, colegele care se schimbau, cu camera ascunsă

Un om de serviciu a fost arestat după ce a înregistrat pe ascuns adolescente în vestiar