VIDEO: Moment „de infarct” pentru martori când un submarin simulează lansarea unei torpile

21.12.2020
VIDEO: Moment „de infarct” pentru martori când un submarin simulează lansarea unei torpile
Foto: captură de ecran

Uu clip video cu un submarin militar rus care simulează lansarea unei torpile pe când se află în port a apărut pe rețelele de socializare.

Incidentul este interesant deoarece aceste exerciții nu sunt făcute, de obicei, când navele sunt trase la cheu. Astfel, este posibil ca în acest caz să fi fost comisă o greșeală, iar lansarea să nu fi fost planificată.

Simulările de lansări de torpile sunt, însă, obșnuite în timpul exercițiilor militare marine. Tubul lansator este inundat cu apă, apoi, în timp ce este mimată tragerea, aceasta este expulzată cu putere în exterior cu ajutorul aerului comprimat.

Se vede cum persoanele aflate lângă submarin sunt luate prin surprindere și stropite cu o cantitate uriașă de apă.

Citește și: VIDEO: O ursoaică și puiul ei s-au urcat pe coca unui submarin rusesc. Oficialii au luat o decizie controversată

Un submarin de temut

Submarinul din imagine este unul diesel-electric din clasa Kilo. Aceste nave de atac sunt folosite pentru distrugerea altor vase cu torpile, dar pot transporta inclusiv mine, rachete de croazieră, anti-navă și sol-aer.

Submarinele acestei clase, cu o lungime de maxim 74 de metri, au echipaje de 52 de persoane.

B-265 Krasnodar, un submarin din clasa Kilo care operează în Marea Neagră. (Sursa: Wikipedia)

Incidentul s-a petrecut în Marea Baltică, deoarece în fundal a fost identificată corveta Soobrazitelny, care face parte din Flota Mării Baltice.

Sursa: The Drive

CITEȘTE ȘI:

VIDEO: Momentul când o dronă duce provizii pe un submarin nuclear

VIDEO: Momentul terifiant când o navă a vamei izbește intenționat o ambarcațiune suspectă

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult