Poliția dintr-un stat folosește o dronă pentru a prinde nudiștii – VIDEO

17.07.2020
Poliția dintr-un stat folosește o dronă pentru a prinde nudiștii - VIDEO
Foto: Captură din video

Un departament de poliție din statul american Minnesota folosește o dronă pentru a-i prinde pe cei care stau topless sau fac nudism în zonele interzise.

Drona este folosită în zona unui lac unde oamenii merg la plajă, transmite UPI. Autoritățile au luat această decizie după ce au primit numeroase plângeri în legătură cu persoanele care se expun în acele locuri, frecventate și de familii cu copii.

Martorii spun că au văzut drona în aer înainte să apară poliția. Oamenii legii susțin că, din punct de vedere legal, probele video obținute de dronă sunt la fel ca cele luate de pe camerele de securitate.

Kristian Calbert, o femeie prinsă de dronă în timp ce făcea plajă topless, a declarat că nu știa că locul respectiv face parte din Minneapolis Park System.

Femeile prinse cu drona, supărate că sunt discriminate

Femeia spune că nu sunt semne care să arate că ceea ce a făcut ea este interzis. „E ridicol, când mă întorc și văd un domn care are sâni la fel de mari ca ai mei sau chiar mai mari. El poate sta topless și noi (n.e. – femeile) facem același lucru, stăm în soare”, a declarat ea pentru un post local de televiziune.

Minneapolis Park System a transmis că vrea să renunțe la regula prin care femeilor le este interzis să facă plajă topless. Propunerea va fi votată în august.

Poliția a mai folosit drone recent. În Spania, polițiștii au utilizat modele echipate cu difuzoare pentru a-i trimite pe oamenii aflaţi pe străzi acasă, în timpul stării de urgență. „Nu vom ezita să folosim toate măsurile pe care le avem la dispoziţie pentru a-ţi asigura siguranţa şi siguranţa tuturor”, a scris poliţia pe Twitter.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult