UPDATE: Ucraina va primi de la SUA drone „kamikaze”. Aceste arme pot distruge moralul rușilor

16.03.2022
UPDATE: Ucraina va primi de la SUA drone „kamikaze”. Aceste arme pot distruge moralul rușilor

UPDATE 17 martie, 14:05: Guvernul Statelor Unite a confirmat că va livra Ucrainei 100 de drone „kamikaze” Switchblade.

Articolul inițial:

În ultimele convorbiri avute cu liderul de la Casa Albă, Joe Biden, președintele Ucrainei, Volodimir Zelensky, ar fi cerut rachete anti-navă, rachete sol-aer de mare altitudine, dar și drone sinucigașe.

Ucraina se apară deocamdată cu succes împotriva Rusiei, dar duce mare lipsă de armament sofisticat, pe care să îl folosească împotriva navelor militare ale Rusiei și împotriva avioanelor care zboară la mare altitudine.

Deși au făcut prăpăd împotriva elicopterelor și aeronavelor de atac la sol precum Su-25, sistemele de tip MANPADS primite de ucraineni din Occident, precum Stinger, nu pot lovi avioane aflate la mii de metri altitudine.

Kievul nu poate ataca nici vasele rusești de desant marin, care amenință Odesa și alte orașe de coastă, din cauza lipsei rachetelor anti-navă.

Deși are deja drone performante, deja celebrele Bayraktar TB-2, Ucraina nu le mai poate folosi cu atât de mare succes ca la începutul conflictului deoarece rușii au reușit, în cele din urmă, să își instaleze sistemele de apărare anti-aeriană. În aceste condiții, Ucraina vrea drone „kamikaze” Switchblade, potrivit NBC News.

Drona care poate fi cărată în rucsac

Produse de compania AeroVironment, aceste drone sunt de unică folosință și sunt folosite doar de către SUA. Vehiculele aeriene sunt lansate, iar apoi sunt prăbușite împotriva unor ținte terestre. Modelele mai mici sunt suficient de mici pentru a fi cărate într-un rucsac, fiind extrem de dificil de doborât cu mijloace de apărare anti-aeriană convenționale.

Există două variante ale dronei, Switchblade 300 (greutate de 2,5 kg) și Switchblade 600 (23 kg). Prima este folosită împotriva infanteriei, iar a doua împotriva vehiculelor (tancuri, obuziere autopropulsate, lansatoare de rachete etc.).

Dronele sunt ieftine și extrem de eficiente, iar efectul asupra moralului adversarilor poate fi devastator. Varianta 300 costă doar 6.000 de dolari. Un preț mic de plătit pentru distrugerea unui vehicul militar în valoare de câteva milioane de dolari.

Ambele modele pot fi pregătite de lansare în câteva minute. Acestea sunt, de fapt, bombe robotice inteligente, echipate cu camere și senzori. Un alt avantaj este că pot fi programate să opereze autonom.

Switchblade 600 are o autonomie de 90 de kilometri, iar modelul 300 poate zbura o distanță maximă de 10 kilometri.

CITEȘTE ȘI:

Cum ar fi distrus sătenii din Ucraina 4 tancuri rusești folosind doar 2 steaguri

De ce problema MiG-29-urilor refuzate Ucrainei este una falsă. Aeronavele nu ar fi ajutat prea mult

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult