Poliția din Moscova oprește oameni pe stradă pentru inspectarea mesajelor și a pozelor de pe telefon

07.03.2022

Într-o veritabilă campanie de intimidare îndreptată împotriva propriilor cetățeni, poliția din Moscova oprește la întâmplare oameni pe stradă pentru inspectarea mesajelor text și poze stocate pe telefonul mobil. Cei care se împotrivesc nu sunt lăsați să treacă de punctele de control.

Potrivit informațiilor furnizate pe Telegram de un reporter pe nume Anya Vasileva, ofițerii de poliție din apropierea Detskiy Mir, un popular magazin rusesc de jucării din Piața Lubyanka din Moscova, opresc oameni pe stradă și le ordonă să-și arate telefoanele pentru verificare, fiind vizate orice fel de poze și schimburi de mesaje text. În timp ce refuzul prezentării telefonului pentru inspecție duce la blocarea accesului în zona „protejată” de reprezentanții autorităților, putem doar presupună care ar putea fi consecințele în cazul descoperii de conținut considerat incriminant.

„Am venit și i-am întrebat pe ce motive fac asta. Poliția mi-a verificat legitimația de presă și a refuzat să comenteze”, a spus Vasileva. „Îți reamintesc că telefoanele sunt protejate prin criptare end-to-end. Este ilegal ca poliția să-ți ordone să le arăți conținutul telefonului tău!”

Într-un videoclip postat de Vasileva, pot fi observate mai multe persoane oprite pe stradă, somate să-și predea telefoanele pentru inspectarea schimburilor de mesaje și colecțiile de poze către presupuși polițiști, prezentați însă cu fețele acoperite și în echipament complet, specific forțelor de intervenție.

Aparent, noile tactici de intimidare a populației din Rusia sunt acoperite de un nou pachet de legi „împotriva dezinformării” semnat de președintele Vladimir Putin, care prevede pedepse cu până la 15 ani de închisoare pe oricine distribuie „informații false” despre războiul din Ucraina. Legea i-ar pedepsi, de asemenea, pe cei care susțin sancțiunile împotriva Rusiei sau îi cer lui Putin să pună capăt atacului din Ucraina, potrivit publicației ruse Kommersant.

La începutul săptămânii Rusia a blocat accesul la majoritatea platformelor tehnologice occidentale, inclusiv Facebook, Twitter și YouTube, totodată forțând închiderea oricăror canale de informare „neprietenoase” regimului.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult