Cum te conectezi la contul tău de TikTok de pe un laptop sau PC

12.06.2020
Cum te conectezi la contul tău de TikTok de pe un laptop sau PC

TikTok este platforma de socializare cu cea mai rapidă creștere din ultima vreme. Aceasta este prezentă pe toate magazinele de aplicații populare de pe mobil. Din păcate, aplicația TikTok nu este disponibilă și pe PC. Poți instala aplicația de pe App Store pe iPhone, de pe Play Store pe Android și de pe App Gallery pe dispozitivele Huawei. Ce poți să faci însă dacă stai de obicei la un PC toată ziua și nu vrei să îți accesezi contul exclusiv de pe un smartphone? În lipsa unei aplicații dedicate de PC și fără posibilitatea de a te autentifica în browser, rezolvarea acestei probleme necesită puțină muncă.

Totuși asta nu înseamnă însă că rezolvarea este imposibilă. Vom instala aplicația Tiktok de pe mobil de Android pe un PC cu Windows. Mulți știu deja despre BlueStacks, o aplicație de Windows care permite instalarea și rularea de aplicații de Android pe computere. Aceasta funcționează foarte bine și este ușor de configurat și folosit.

Cum te conectezi la TikTok de pe PC

Pasul 1: instalezi BlueStacks

BlueStacks este o aplicație gratuită. Puteți să o descărcați și să o instalați pe orice computer cu Windows. Descărcarea și instalarea aplicației necesită aproximativ 2 GB de stocare liberi pe PC. Spațiul este ocupat de sistemul de operare Android, instalat într-un soi de mașină virtuală.

Pasul 2: configurezi BlueStacks

Poți pune BlueStacks în mod tabletă sau telefon din meniul de setări. De asemenea, poți alege din meniul „Advanced” ca BlueStacks să fie recunoscut asemeni unui telefon real. Pentru exemplul de față am folosit modul „telefon” și dispozitivul emulat a fost un Google Pixel 2 XL.

tiktok pixel 2 xl

Pasul 3: te autentifici cu contul Google

Prima dată când pornești BlueStacks, aplicația îți cere să te autentifici cu contul tău Google pe care îl folosești de obicei în Google Play Store.

Pasul 4: descarci TikTok pe PC din Google Play Store

La fel ca pe un telefon sau ca pe o tabletă, poți descărca aplicația TikTok din magazinul Google Play. Aceasta va fi instalată și va putea rula sub BlueStacks asemeni unui dispozitiv mobil. Dacă Play Store spune că aplicația nu este disponibilă în regiunea ta, folosește Google Chrome din BlueStacks pentru a accesa Play Store. Te autentifici cu contul Google și alegi telefonul „emulat” pentru instalare. În cazul nostru, am ales Google Pixel 2 XL.

Pasul 5: pornești TikTok

Aplicația TikTok ar trebui să fie acum descărcată și instalată. La secțiunea Home din BlueStacks ar trebui să apară lângă Play Store și aplicațiile de sistem. O poți deschide acum.

Pasul 6: te autentifici cu contul de TikTok

Poți folosi apoi metoda preferată de autenficare pe TikTok pe contul tău personal. Poți astfel să dai like și să comentezi la clipuri și ai acces la mesajele din Inbox, cât și la colecția ta de clipuri personale. Ce nu poți face este să înregistrezi material nou pentru TikTok. În timp ce camera web a computerului pornește, imaginea nu se mișcă.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult