Facebook va încuraja utilizatorii să poarte mască în spații publice

03.07.2020
Facebook va încuraja utilizatorii să poarte mască în spații publice

Facebook a anunțat că va începe să afișeze pe platformele sale de socializare mesaje care să îndemne utilizatorii să poarte mască în spații publice. Noua notificare va fi afișată în aplicațiile de mobil Facebook și Instagram deasupra fluxului obișnuit de știri și va oferi link-uri către Centrul de Informare despre COVID-19, cât și către site-urile oficiale ale autorităților locale referitoare la pandemie.

Facebook ia atitudine acolo unde autoritățile din SUA nu o fac

Facebook a decis să aplice această nouă strategie de a îndemna utilizatorii să poarte mască în urma numărului mare de cazuri de infectări de COVID-19 înregistrate în Statele Unite ale Americii zilele trecute. Recordul de 50.000 de cazuri noi într-o singură zi a fost înregistrat în America miercuri, 1 iulie. Mai multe consilii locale din mai multe state au decis însă să nu impună obligativitatea măștilor în spații publice în SUA. Astfel, Facebook a decis să încerce să își informeze mai bine utilizatorii.

De altfel, compania a deschis acest Centru de Informare pentru COVID-19 de mai multă vreme. Compania chiar a început să informeze utilizatorii de câteva săptămâni deja dacă au interacționat cu articole false referitoare la pandemia globală.

Gigantul social media are probleme pe mai multe planuri în ultima perioadă

În același timp, Facebook se confruntă cu critici din partea marilor companii care își fac reclamă pe platforma sa. Giganți precum Microsoft, Starbucks sau chiar Coca-Cola au decis să retragă reclamele de pe platformele Facebook, până când compania nu își va lua măsuri împotriva mesajelor de ură de pe platforma sa. Simultan, Facebook refuză să cenzureze mesajele care instigă la ură și violență ale politicienilor.

Tot Facebook a pornit de curând o nouă funcție pentru a proteja utilizatorii de informații care nu mai sunt relevante. Cei care încearcă să dea „share” unor articole mai vechi de trei luni vor fi notificați înainte de a publica link-ul pe profilul lor. Pentru a încuraja informații relevante și corecte, compania va încuraja de acum înainte sursele originale și publicațiile care oferă transparență în legătură cu echipele editoriale.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult