Încă o problemă supărătoare a apărut după Windows 10 May 2020 Update

20.07.2020
Încă o problemă supărătoare a apărut după Windows 10 May 2020 Update
Foto: Shutterstock

Microsoft nu reușește să lanseze actualizări importante de Windows 10 fără a strica unul sau mai multe lucruri în sistemul de operare. După numeroase probleme cauzate de May 2020 Update (version 2004), utilizatorii au mai descoperit una, care nu este majoră, dar cu siguranță este supărătoare.

Multor utilizatori de Windows 10 sistemul de operare le arată că nu sunt conectați la inetrnet, deși sunt. Mai precis, iconița de pe taskbar indică, greșit, acest lucru.

Microsoft știe de această problemă și urmează să o remedieze într-o actualizare viitoare.

Problema apare în diferite scenarii de utilizare. Unii utilizatori au întâmpinat-o doar atunci când s-au conectat la un hotspot creat pe smartphone, iar alții doar atunci când s-au legat la internet prin fir.

Version 2004, o actualizare pentru Windows 10 problematică

Utilizatorii au experimentat o mulțime de probleme în cea mai recentă actualizare mare de Windows 10.

Unele persoane nu au mai putut conecta la computere mai mult de un dispozitiv Bluetooth, iar altele au constatat că plăcile lor video Nvidia nu mai funcționează corespunzător.

Mai mult, dispozitive care dispun de funcția Always On, Always Connected se închid pe neașteptate. Alte computere afișează ecranul albastru atunci când este conectat sau deconectat un cablu la portul Thunderbolt.

Totodată, au fost probleme de compatibilitate cu plăcile video integrate Intel.

Deși nu este recomandat, dacă doriți să opriți actualizările la Windows 10 găsiți în acest articol pașii care trebuie urmați. Dacă actualizarea din mai v-a „mâncat” prea mult spațiu de stocare, vestea bună este că îl puteți recupera.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult