Microsoft a oferit „accidental” upgrade oficial la Windows 11 pe sistemele cu Windows 10 incompatibile

10.06.2022
Microsoft a oferit „accidental” upgrade oficial la Windows 11 pe sistemele cu Windows 10 incompatibile

Lansarea Windows 11 nu a fost lipsită de controverse. Microsoft a luat o decizie atunci când a dezvoltat noul sistem de operare, obligând toți utilizatorii să aibă integrat în sistem un modul de securitate numit TPM 2.0 (Trusted Platform Module 2.0). Acesta este în general integrat în procesoarele de generație nouă, începând cu modelele Ryzen 2000 și Intel Core din generația a 8-a. Totuși, sistemele care nu au această componentă de securitate, sunt blocate de la upgrade de la Windows 10 la 11. S-a dovedit de mai multe ori că Windows 11 rulează fără probleme pe orice tip de sistem, cu sau fără TPM, dar acum, Microsoft a lansat din greșeală upgrade-ul pe sistemele „neconforme”, demonstrând încă o dată că este vorba despre o limitare artificială.

Windows 11 a putut fi instalat și pe sisteme fără TMP 2.0 prin Windows Update

Se pare că lansarea Windows 11 pe sisteme incompatibile a fost simultană cu lansarea versiunii ”Release Preview” a noului update major 22H2 către testerii înscriși în programul Insiders, care testează versiunile nefinalizate ale update-urilor pentru sistemul de operare de la Microsoft. Cei care au primit update-ul erau deja în programul Insiders pentru Windows 10, și au raportat imediat pe rețelele de socializare că, deși au procesoare incompatibile, din generații mai vechi, au primit notificare că pot acum descărca și instala Windows 11 cu tot cu 22H2.

Faptul că acest update a fost disponibil oficial pentru astfel de sisteme și că a putut fi descărcat și instalat, confirmă încă o dată că este vorba doar despre o limitare artificială din partea Microsoft. De altfel, chiar site-ul oficial al companiei oferă un ghid despre cum să depășești limitările pe care le-a impus la instalare, pentru a pune Windows 11 pe orice tip de computer. Totuși, Microsoft nu oferă suport software oficial pentru acele sisteme. Momentan însă, nu a limitat actualizările pentru computerele nerecomandate.

Conform Microsoft, aceasta a fost o eroare și că a pornit o investigație internă pentru a descoperi motivul din care aceasta s-a produs. Cei care au instalat Windows 11 pe sistemele cu procesoare mai vechi pot însă să se întoarcă la Windows 10 prin „rollback”. Alternativ, pot rămâne pe noul sistem de operare, dar nu este garantată buna funcționare a acestuia pe acel hardware.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult