Huawei a lansat o sticlă de apă „smart” echipată cu HarmonyOS

14.12.2021
Huawei a lansat o sticlă de apă „smart” echipată cu HarmonyOS

HarmonyOS a fost prezentat de curând drept un sistem de operare care poate integra atât dispozitive smart între ele, precum telefoane, tablete, televizoare sau laptop-uri, dar care poate să ofere funcționalitate extra și pe obiecte care sunt în general „neinteligente”. Compania a prezentat un viitor nu foarte îndepărtat în care toate electrocasnicele sunt controlate de HarmonyOS, însă momentan, compania începe de jos. Primul dispozitiv „dumb” transformat într-unul „smart” prin intermediul HarmonyOS este o sticlă apă. Practic, avem primul termos inteligent de la Huawei.

HarmonyOS rulează acum și pe o sticlă de apă

Huawei a listat pe magazinul vMall din China o sticlă de apă cu funcții smart. Aceasta este realizată din oțel și beneficiază de un tratament exterior antibacterial cu protecție de 99.9%. De asemenea, sticla este rezistentă la apă la standardul IPX7, adică poate fi scufundată la o adâncime de 1 metru pentru 30 minute fără ca lichidul din exterior să pătrundă în interiorul său. Asta înseamnă că și lichidul pe care îl ține în interior nu riscă să iasă decât atunci când capacul este desfăcut.

Capabilitățile smart ale sticlei sunt însă destul de limitate. Aceasta este echipată cu un ecran, cu un modul Bluetooth și o baterie care promite autonomie de 20 de zile. Încărcarea se face printr-un port proprietar. Funcțiile asigurate de HarmonyOS permit monitorizarea lichidului din interior prin intermediul smartphone-ului. Poți vedea rapid dacă termosul își face treaba de a păstra temperatura lichidului din interior, sau poți afla cât lichid este stocat în interior. De asemenea, ecranul poate fi configurat pentru a-ți afișa numele sau orice al logo sau mesaj dorești.

La fel ca orice alt termos „neinteligent”, cel de la Huawei promite să păstreze temperatura lichidului interior timp de 12 ore.  De asemenea, poți stoca orice, de la apă la ceai, cafea sau sucuri naturale sau carbogazoase.

Sticla se poate conecta la dispozitive cu EMUI 11 sau HarmonyOS automat, la fel ca o pereche de căști true wireless. Huawei cere echivalentul a 25$ pe această sticlă inteligentă și se pare că există deja produse similare pe AliExpress, dar fără integrarea în sistemul de operare HarmonyOS.

sursa: Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult