Huawei Mate 10 Pro apare în noi imagini neoficiale. Are ecran curbat edge-to-edge şi camere Leica

02.10.2017
Huawei Mate 10 Pro apare în noi imagini neoficiale. Are ecran curbat edge-to-edge şi camere Leica

În timp ce majoritatea companiilor producătoare de smartphone-uri încearcă să îşi ţină planurile cât mai bine ascunse înainte de dezvăluirea oficială, Huawei adoptă o tactică diferită. Rezultatul este probabil acelaşi, întrucât oricum aflăm înainte de evenimentul oficial cam totul despre produsele noi de la Samsung şi Apple, în ciuda faptului că în mod oficial, acestea nu sunt menţionate deloc. Mate 10 a fost prima dată menţionat în cursul acestei veri chiar de către CEO-ul Huawei, iar pe 16 octombrie vom vedea în mod oficial telefonul. Până atunci însă avem noi zvonuri neconfirmate.

Huawei Mate 10 va beneficia de un chipset complet nou, echipat cu o componentă „neurală” (asemeni noului A11 Bionic de la Apple), care a fost prezentat luna trecută şi garantat va folosi optică Leica pentru un sistem dual-camera avansat. Ce nu ştim încă despre telefon este cum arată şi în câte variante va fi disponibil. Despre Mate 10 Lite am aflat deja destul de multe, acesta fiind practic lansat deja în China, iar dacă istoria se repetă, telefonul „normal” va beneficia de nu mai puţin de trei configuraţii: Mate 10, Mate 10 Pro şi Mate 10 Porsche Design.

O nouă imagine a fost publicată pe contul de Twitter al lui Evan Blass, redactor la Venture Beat, şi „leaker” profesionist, care descrie ceea ce pare a fi noul Mate 10 Pro. Noul dispozitiv adoptă acelaşi design curbat cu ecran edge-to-edge pe orizontală, asemeni noilor dispozitive Galaxy de la Samsung, cu menţiunea că marginile de sus şi de jos par a fi şi mai subţiri. Spre diferenţă de Samsung însă, Huawei pare să fi adoptat un senzor de amprentă clasic, poziţionat sub ansamblul camerei foto. Camera beneficiază de doi senzori cu optică Leica şi un fascicul laser pentru focalizare mai bună. Curios este faptul că telefonul pare să fie livrat într-o carcasă cu sticlă pe spate cu trei culori destul de „ciudate” pentru o gamă de dispozitive „serioase”: gri, albastru şi maro.

Display-ul edge-to-edge adoptă un raport de aspect 18:9 şi probabil că va beneficia de rezoluţie QHD+ (modelul Mate 9 Pro de anul trecut era QHD), în timp ce camera foto principală va integra un obiectiv cu diafragmă f/1.6 pentru fotografii mai luminoase în condiţii de iluminare scăzută. Dacă zvonurile de până acum se confirmă, acest model va beneficia de un ecran cu diagonală de 6”, acumulator de 4.000 mAh, 6 GB memorie RAM şi opţiuni de stocare de 64 şi 128 GB.

Probabil că modelul de bază, Mate 10 va adopta un design similar, însă fără margini curbate, în timp ce modelul de lux Porsche Design (dacă va exista unul) va păstra designul şi va adopta o paletă de culori diferită, cât şi materiale mai calitative. Vom afla toate detaliile în urma evenimentului care va avea loc peste 2 saptamani în Munich.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult