iPhone XS Max review: un upgrade minor la exterior, dar major la interior

01.10.2018
iPhone XS Max review: un upgrade minor la exterior, dar major la interior
Autonomie, software, securitate şi audio

Autonomie

Apple nu a vorbit despre dimensiunea acumulatorului noului iPhone XS Max în cadrul prezentării oficiale, însă cei care au desfăcut telefonul au putut concluziona că acesta beneficiază de un acumulator în formă de „L” realizat din două celule care însumează 3.174 mAh. Acesta nu pare să fie foarte mare, având în vedere dimensiunile telefonului, însă oferă o autonomie destul de bună pentru majoritatea utilizatorilor.

În testarea noastră am reuşit să obţinem peste 7 ore de utilizare efectivă, cu ecranul pornit, în ton cu declaraţiile oficiale ale celor de la Apple care spun că oferă o oră şi jumătate în plus faţă de un iPhone X. Asta înseamnă cam o zi şi jumătate spre două de utilizare destul de intensă cu toate antenele pornite tot timpul (4G, Bluetooth şi Wi-Fi), plus multe conturi de socializare şi e-mail conectate, toate trimiţând tot timpul notificări care aprind display-ul. Desigur, „heavy users” probabil că vor putea scoate din iPhone XS Max o zi de utilizare, însă vorbim despre o zi de utilizare cu cel mai puternic telefon de pe piaţă.

În continuare, iPhone-urile nu sunt cele mai performante telefoane la capitolul autonomie, însă oferă performanţă peste medie, direct proporţională cu puterea de procesare oferită. Dezamăgitor este faptul că Apple încă nu a inclus în pachet un încărcător rapid, iPhone XS Max fiind livrat cu vechiul adaptor de priză şi un cablu USB-A-to-Lightning. Din fericire, încărcarea wireless este acum mai rapidă, acumulatorul mai mare din iPhone XS Max putând fi încărcat în cam acelaşi timp precum cel de pe iPhone X. Acest lucru înseamnă că iPhone XS standard ar putea fi încărcat wireless mai repede decât în trecut.

Software şi securitate

Despre iOS 12 am vorbit deja anterior, într-un deview dedicat acestuia, deci nu avem prea multe lucuri noi de spus în cazul lui iPhone XS Max. Software-ul s-a comportat impecabil pe toată durata testării, iar memoria RAM în plus a asigurat că aplicaţiile din fundal au rămas pornite mai mult timp înainte de suspendare. Probabil că şi în cazul în care acestea intră în stand-by, telefonul este destul de rapid pentru a le porni înainte să ne dăm seama, aşa că acest lucru este greu de testat. În mare parte, experienţa te utilizare este, cum spuneam şi la capitolul performanţă, puţin mai rapidă decât pe un iPhone X. Un lucru dezamăgitor este faptul că multe aplicaţii încă nu au făcut update-uri pentru a acomoda noua rezoluţie, multe afişând acelaşi conţinut precum pe ecranul iPhone X, doar că mai mare. În alte aplicaţii mai primeşti câteva rânduri în plus de text. Nici Apple nu oferă la nivel de interfaţă nimic în plus, fiind afişate la fel de multe rânduri de aplicaţii precum pe modelul de anul trecut.

Mai e un lucru de menţionat, care nu ţine obligatoriu de software, însă se simte în utilizarea telefonului, care din nou accelerează şi îmbunătăţeşte experienţa de utilizare: viteza sistemului de autentificare Face ID. În ciuda faptului că hardware-ul True Depth este identic între iPhone X şi XS/XS Max, procesorul A12 Bionic şi noul sistem „secure enclave” pot accelera autentificarea prin recunoaştere facială, aceasta fiind cam de două ori mai rapidă. Procesul era oricum destul de rapid şi pe iPhone X, de aproximativ o secundă, însă acum autentificarea se face cam în jumătate de secundă. Greu de testat fără o înregistrare video la viteză înaltă, însă se simte în utilizare.

Sistemul Face ID este utilizat la nivel de OS pentru multe lucruri, de la securizarea anumitor conturi prin recunoaştere facială (HomeBank de la ING, AppStore, etc.), până la salvarea parolelor în sistemul Keychain pentru diferite site-uri şi servicii. Astfel, introducerea parolelor este sensibil mai rapidă. În termeni de acurateţe, acesta pare să fie la fel, funcţionând foarte bine în 99% dintre cazuri, inclusiv cu ochelari de soare, pălării, şepci şi alte accesorii (chiar dacă ai barbă sau nu, sau dacă îţi schimbi look-ul între timp). Cazurile în care nu funcţionează sunt cele în care soarele puternic îţi bate direct în faţă, sau se reflectă în ochelari, sau dacă telefonul nu este folosit vertical la autentificare.

Această problemă există încă de la iPhone X, iar Apple încă nu a rezolvat-o. Practic, dacă pui un clip video pe pauză în mod landscape într-un suport şi se blochează ecranul, trebuie fie să faci acrobaţii şi să întorci gâtul la 90 de grade pentru autentificare, fie să ridici telefonul şi să îl pui la loc. Alternativ, poţi introduce parola de deblocare. În trecut, aceste probleme nu existau, pentru că era utilizat Touch ID. Este destul de clar că Apple nu se va întoarce la senzorii de amprentă, aşa că ar trebui să rezolve micile probleme ale lui Face ID.

Audio

În trecut, am menţionat componenta audio a dispozitivelor testate doar dacă ofereau ceva în plus faţă de alte dispozitive. În cazul lui iPhone XS Max, la nivel de funcţii, acesta nu oferă nimic nou. iPhone-urile redau deja sunet stereo folosind difuzorul de apeluri, însă upgrade-ul de la iPhone X la iPhone XS este impresionant. Sunetul redat este mult mai puternic decât ne aşteptam şi considerabil mai bogat.

Desigur, difuzoarele telefonului nu vor înlocui o boxă dedicată, însă calitatea sunetului este mult mai bun acum, ceea ce îi va bucura în special pe cei care se uită la filme sau ascultă muzică acasă pe telefon, fără căşti. Acest lucru înseamnă că şi tonul de apel este redat mult mai tare, ceva important în cazul unui telefon. Important de menţionat este faptul că adaptorul Lightning-to-3.5mm jack nu mai este oferit gratuit în pachet. Dacă foloseaţi căşti pe jack, şi nu aveţi deja un adaptor, va trebui să cumpăraţi unul separat.

 

Părţi pozitive

Cel mai performant smartphone de pe piaţă
Construcţie excelentă din materiale premium
Camera este semnificativ îmbunătăţită
Ecranul este excelent
Autonomie bună pentru performanţa oferită
Difuzoarele stereo sunt mult mai puternice

Părţi negative

Nu mai include adaptor jack în pachet
Nu vine cu încărcător rapid în pachet
Face ID încă nu funcţionează în mod landscape
Grila „tăiată” de la microfon este inestetică, ceva necaracteristic pentru un produs Apple

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult