Motorola Edge 30 Ultra primește teaser video, confirmând designul final

05.09.2022
Motorola Edge 30 Ultra primește teaser video, confirmând designul final

Motorola a prezentat deja gama de telefoane Edge 2022, evenimentul programat pentru data de 8 septembrie fiind cel mai probabil dedicat seriei Edge 30 Ultra, noul flagship al companiei.

Lansat în luna iulie, Motorola Edge 30 este un un mid-range performant, foarte subțire și elegant, versiunea Ultra ridicând și mai sus nivelul specificațiilor.

Potrivit informațiilor estrase dintr-un teaser video oficial, scăpat pe internet de celebra sursă de zvonuri Evan Blass, Motorola Edge 30 Ultra are ca element central un ecran pOLED de ultimă generație, perforat în dreptul camerei frontale și cu margini ușor curbate în lateral. Cel mai probabil, este vorba de același ecran cu diagonală 6.7” și rată de refresh la 144Hz, întâlnit și la seria X30 Pro deja lansată pentru piața din China.

Configurația este realizată în jurul chipsetului Snapdragon 8+ Gen 1 și este ajutată cu un acumulator de capacitate neprecizată, capabil să ofere autonomie pentru întreaga zi cu numai 7 minute de încărcare rapidă, la putere de 120W prin USB-C. Aranjamentul foto este unul triple-camera, cu senzor principal de 200MP. Dacă asemănările cu modelul X30 Pro se păstrează, atunci vom mai întâlni și o cameră ultrawide de 50MP, cameră de 12MP cu zoom optic și o cameră frontală de 60MP.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult