O companie din Slovacia a pus o mufă USB-C într-un iPhone 12 Pro Max. VIDEO

02.03.2022

În lipsa unui iPhone cu mufă USB-C de la Apple, comunitatea de utilizatori a ajuns să își creeze propriile soluții. După ce primul iPhone X cu USB-C a fost vândut pe eBay pentru peste 80.000 de dolari, o companie din Slovacia numită DEEP încearcă să recreeze acest succes, de data aceasta folosind un model mai nou: un iPhone 12 Pro Max, modificat după un proces propriu. Compania a documentat procesul într-un video, pentru cei care doresc să încerce să facă asta acasă, însă oferă și telefonul spre vânzare la licitație, pentru cei care și-l doresc.

Telefonul iPhone 12 Pro Max modificat cu USB-C este listat la vânare pe eBay

iPhone 12 Pro Max este un telefon mult mai recent decât un iPhone X din 2017, oferind performanță ridicată și camere mult mai bune. Astfel, faptul că a ajuns deja la prețul de 2.000 de dolari pe eBay la licitație, nu este tocmai surprinzător. Telefonul pornea de la 1.100 dolari în magazin atunci când s-a lansat (fără taxe incluse), iar faptul că este „unic” în piață ar trebui să îl facă ceva mai valoros pentru cei interesați să îl cumpere.

Pentru a înlocui mufa Lightning cu USB-C, compania DEEP a trecut telefonul printr-un proces complex de dezasamblare, care implică dezlipirea circuitelor originale de la Apple și lipirea lor pe un nou ansamblu, cu mufă USB-C, cât și decuparea anumitor elemente din plastic pentru a avea destul loc pentru a găzdui totul în același spațiu interior.

Surprinzător, nu a fost nevoie de lărgirea mufei de pe rama de oțel. Se pare că port-ul USB-C are loc perfect în acel spațiu, atât timp cât nu îi pui o garnitură de cauciuc. Acest lucru sugerează că modelul modificat nu mai oferă rezistență la apă. De asemenea, sugerează că Apple ar putea oricând să adauge o mufă USB-C pe generațiile viitoare, fără să fie necesare foarte multe modificări la interior sau exterior.

Telefonul se încarcă fără probleme cu un cablu USB-C la ambele capete de la un MacBook, cât și cu toate încărcătoarele compatibile cu USB Power Delivery, dar și cu cabluri cu mufă USB-A la celălalt capăt.

Licitația pentru iPhone 12 Pro Max cu mufă USB-C se termină duminică, 6 martie.

sursa: ebay

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult