OnePlus 12 – primele impresii: de la Flagship Killer la Killer Flagship?

02.02.2024
OnePlus 12 – primele impresii: de la Flagship Killer la Killer Flagship?
Foto: OnePlus

În urmă cu câțiva ani, numele OnePlus pornea un mic cutremur în lumea telefoanelor mobile inteligente bazate pe sistemul de operare Android. Compania chineză crea conceptul de „Flagship Killer”, un terminal ce adopta specificații hardware de top, dar și apela la câteva sacrificii pentru a ține costurile cât mai scăzute, oferind majoritatea funcționalității unui vârf de gamă la un preț mult mai accesibil.

După o perioadă însă, OnePlus a început să-și “piardă din farmec”, prețurile crescând treptat, fără ca nivelul calitativ să atingă nivelurile propuse de liderii pieței. Producătorul chinez a început atunci să-și diversifice oferta, producând de la modele de intrare în gamă și până la telefoane care se doreau veritabile flagship-uri. Fără succesul de altădată, însă. Reprezintă așadar noul OnePlus 12 o întoarcere la originile companiei sau doar încă un pas către relativa anonimitate, într-o piață și așa foarte aglomerată?

OnePlus 12
OnePlus 12

OnePlus 12

După ce noul vârf de gamă al OnePlus văzuse lumina zilei atât în China, cât și la nivel global, a venit vremea să beneficiem de un eveniment de lansare pentru modelul OnePlus 12 și în țara noastră. Avantajul unei asemenea scurte întârzieri a fost că mai toți participanții la un asemenea event erau deja familiari cu capabilitățile lui OnePlus 12.

Pe undeva, cei de la OnePlus au încercat să scoată din joben formula veche pe care se baza strategia companiei: modelul 12 îmbrățișează specificații de top, la un nivel similar, dacă nu chiar mai ridicat, decât cea mai pretențioasă concurență din domeniu. Ajunge să vă pomenesc de ecranul deosebit, cu diagonala de 6,8 inci, rezoluție QHD+ (3168×1440), rata de refresh de 120Hz și luminozitate de top, ce poate atinge amețitoarea valoare de 4500 de niți, sau de procesorul Qualcomm Snapdragon 8 Gen 3, de ultimă generație, pentru a pricepe în ce ligă îli propune să joace OnePlus 12.

OnePlus 12

Iar memoria RAM de nu mai puțin de 16GB și stocarea de 512GB sunt complementate de un sistem triplu de camere, probabil cel mai performant pe care compania chineză l-a implementat pe vreunul dintre telefoanele sale până acum. Senzorul principal este un Sony LYT-808 de 50MP, cu stabilizare optică, completat de o cameră telephoto de 64MP, cu zoom optic 3x, și o lentilă ultra-wide de 48MP. Cu alte cuvinte, hardware mai mult decât capabil, ce ar trebui să fie ajutat de parteneriatul cu Hasselblad pentru o post-procesare cât mai eficientă și calitativă a imaginilor. Rămâne însă de văzut dacă rezultatele finale se pot impune în fața performerilor din acest domeniu, precum Google cu a sa gama Pixel sau „tradiționalele” iPhone-uri.

Nici în privința autonomiei OnePlus 12 nu se „joacă”: telefonul este dotat cu o baterie cu capacitatea de 5400 mAh (Samsung Galaxy S24 Ultra, drept comparație, are numai 5000 mAh). Iar încărcarea este super-rapidă, prin intermediul standardelor SUPERVOOC și AIRVOOC: 100W pe fir, cu ajutorul încărcătorului inclus în pachet, respectiv 50W wireless, cu un charger compatibil. Ajungi astfel să renunți la conceptul învechit de a sta cu telefonul în priză „peste noapte”: pauza de duș de dimineață ar trebui să fie suficientă pentru a încărca complet bateria lui OnePlus 12.

OnePlus 12

La capitolul lucrurilor care nu-mi sunt pe plac putem menționa însă marginile rotunjite ale ecranului, care pot duce la atingeri neintenționate, o priză nu neapărat bună în mână, precum și riscul de a „stresa” destul de mult folia de protecție preaplicată, mai ales dacă folosiți navigarea prin gestures.

De asemenea, privind specificațiile lui OnePlus 12, nu prea mai regăsesc acele compromisuri cu care compania ne obișnuise pentru a ține costurile sub control. Pur și simplu avem de-a face cu un flagship în toată regula (“Killer Flagship”, după cum îl numește compania chineză), comercializat la un preț pe măsură. Prețul de precomanda valabil pentru România este 5699,99 lei, fiind incluse în aceasta ofertă și căștile OnePlus Buds Pro 2, precum și un gift card de 500 lei.

După cum spuneam și mai sus, rămâne de văzut însă dacă, la acest nivel de preț, OnePlus 12 se poate dovedi o alegere mai inspirată decat un Samsung Galaxy S24+, spre exemplu. Mai ales în condițiile în care funcțiile de AI generativ, aflate pe buzele tuturor în aceste zile și în privința cărora Samsung insistă în fiecare prezentare, nu-și prea fac simțită prezența în „oferta” OnePlus. Nu în ultimul rând, producători precum Samsung și Google promit nu mai puțin de 7 ani de suport software pentru terminalele lor de top, în timp ce OnePlus se limitează la numai 4 upgrade-uri de OS și 5 ani de update-uri de securitate (OP12 sosește cu OxygenOS 14, bazat pe Android 14, la bord).

OnePlus 12

OnePlus 12R

Dacă OnePlus 12 este clar poziționat în categoria de telefoane flagship cu prețuri premium, OnePlus 12R ar putea fi răspunsul companiei la doleanțele celor care insistă pentru vechea rețetă de „Flagship Killer”. Modelul 12R a fost, de asemenea, lansat în țara noastră, precomenzile fiind disponibile la un preț de 3699,99 lei, cu aceleași căști OnePlus Buds Pro 2 incluse.

Evident, deși foarte asemănătoare la prima vedere, producătorii au fost nevoiți să aplice anumite compromisuri formulei OnePlus 12 pentru a obține prețul cu 2000 lei mai accesibil al lui 12R. Astfel, ecranul este curbat, o idee mai mic (diagonala de 6,78 inci), însă păstrează rezoluția mare, protecția Gorilla Glass Victus 2, rata de refresh variabilă de 120Hz și luminozitatea de top (4500 de niți).

OnePlus 12R
OnePlus 12R

În schimb, procesorul utilizat este vârful de gamă al anului trecut: Qualcomm Snapdragon 8 Gen 2, în continuarea foarte capabil, ajutat de 16GB de memorie RAM și 256 GB de stocare. Cel mai notabil downgrade este evident în ceea ce privește sistemul de camere inclus: senzorul principal este un respectabil Sony IMX890 de 50MP, însă lentilele suplimentare sunt mai mult decât modeste: una ultra-wide de 8MP și una macro de 2MP, aceasta din urmă fiind absolut inutilă.

În privința bateriei, OnePlus 12R primește un mic upgrade față de fratele mai mare – bateria cu capacitatea de 5500 mAh (față de 5400 pe OP12) –, dar și un downgrade evident: dispare încărcarea wireless. În schimb, telefonul poate fi încărcat pe fir la 100W, prin standardul SUPERVOOC, cu ajutorul încărcătorului din pachet.

Drept un soi de concluzie preliminară, deși dotat cu o configurație echilibrată la prima vedere, OnePlus 12R parcă are un sistem de camere relativ dezamăgitor, cel puțin raportat la prețul său.

OnePlus 12R
OnePlus 12R
Urmărește Go4IT.ro pe Google News