Primele imagini neoficiale cu şasiul metalic al viitorului Samsung Galaxy S6

Autori: Dorian Prodan, Liviu - Andrei Mihai 04.02.2015
Primele imagini neoficiale cu şasiul metalic al viitorului Samsung Galaxy S6

Samsung a anunţat ieri că va organiza un eveniment important din seria Unpacked pe data de 1 martie, cu o zi înainte de debutul oficial al expoziţiei Mobile World Congress 2015, iar subiectul va fi fără îndoială vârful de gamă Galaxy S6. Informaţiile neoficiale anterioare nu ne-au permis să ne facem o idee prea clară despre designul acestui viitor produs, însă nişte imagini noi pretind că înfăţişează şasiul metalic pe care îl va folosi acest telefonul Samsung.

Compania Samsung este criticată de multă vreme pentru lipsa de curaj şi iniţiativă a departamentului său de design, iar aceste nemulţumiri s-au reflectat între timp şi în performanţelor financiare şi comerciale. Începând cu Galaxy Alpha şi Galaxy Note 4, terminalele companiei au început să folosească nişte elemente de design noi şi materiale de construcţie diferite, însă informaţiile neoficiale au afirmat că schimbarea reală va surveni abia odată cu apariţia vârfului de gamă Galaxy S6.

Indiciile vizuale din cadrul anunţului de ieri sunt destul de firave şi interpretabile, linia curbată părând mai degrabă un element decupat de pe marginea unui eventual model Edge, însă imaginile apărute astăzi ne arată un terminal diferit care nu are un astfel de detaliu. La fel ca în cazul altor informaţii de acest gen, cititorii trebuie să rămână sceptici, însă multe dintre elementele de design remarcate în aceste imagini noi sunt similare cu cele văzute acum ceva vreme pe o carcasă creată pentru acest produs încă nelansat.

După cum se observă, Galaxy S6 va folosi un şasiu fabricat integral din metal şi un sistem de antene poziţionat pe marginea carcasei. La fel ca în cazul modelelor Galaxy Note 3 sau Galaxy Alpha, difuzorul va fi amplasat pe marginea din partea inferioară a carcasei, iar acesta va fi şi va fi însoţit de un conector audio ampalsat în aceeaşi zonă. Marginile carcasei au un profil decupat pentru a reduce lăţimea totală şi pentru a oferi o priză mai bună în mână, un truc de design remarcat şi la Galaxy Note 4 sau Galaxy Alpha, însă acestea au acum un profil curbat.

Conform sursei care a publicat aceste imagini, Galaxy S6 va abandona slotul MicroSD şi bateria detaşabilă, două dintre caracteristicile apreciate la generaţiile anterioare Galaxy S6.

Cât de reale sunt însă aceste imagini, vom afla în seara zilei de 1 martie.