Review ZenFone 7 Pro – Cel mai cool smartphone din 2020 nu e pentru oricine

23.09.2020
Review ZenFone 7 Pro - Cel mai cool smartphone din 2020 nu e pentru oricine

ASUS ZenFone 7 Pro, cel mai nou smartphone vârf de gamă al companiei din Taiwan, păstrează multe dintre ideile bune introduse pe generația anterioară, ZenFone 6. Producătorul a construit pe o bază solidă și a adus noi inovații, după cum veți vedea, dar a luat și câteva decizii discutabile.

Când deschid prima dată cutia, cei care au cumpărat sau primit ZenFone 7 Pro au parte de o surpriză plăcută. În interior găsesc două carcase de protecție. ASUS știe ce dificultăți au avut anul trecut cei care doreau să cumpere astfel de accesorii pentru ZenFone 6. Carcasele decente se găseau greu, mai ales cele de la producători cunoscuți.

Una dintre cele două carcase este transparentă, pentru cei care doresc să afișeze tot timpul smartphone-ul în toată splendoarea lui. ZenFone 7 este realizat din materiale premium, iar nuanța închisă a spatelui se deschide spre interior pentru a expune logo-ul companiei și alte câteva informații.

Cealaltă carcasă, neagră, este preferata mea. Are o textură similară cu cea a fibrei de carbon, oferă o aderență mai bună și reduce semnificativ posibilitatea ca acest telefon de mari dimensiuni și greu să fie scăpat din mână. Carcasa este decupată pe margini, în zona camerei Flip, a butoanelor și în partea de jos, unde se găsesc mufa USB-C și difuzorul. Acum ajungem la partea cea mai bună a carcasei. În apropiere de cameră există un mic slider fizic prin care utilizatorii pot bloca ansamblul rotativ. Astfel se asigură că acesta nu se deschide accidental sau în caz de cădere că este atenuat șocul.

Când este tras peste ansamblu și dorești să folosești camera pentru selfie-uri, pe ecran apare un mesaj prin care ești informat că trebuie să retragi slider-ul. Mai mult, atunci când camera este securizată astfel apare o notificare permenentă în partea de sus a ecranului.

Apreciez și culoarea albastră de pe spatele sliderului, care se potrivește cu negrul carcasei, dar și cu una dintre temele care pot fi setate pentru interfața Zen UI.

Am spus că apreciez carcasa neagră deoarece are o suprafață texturată care oferă o aderență mai bună. ZenFone 7 este un telefon mare și greu, care cântărește 230 de grame, fără protecție de ecran și carcasă. Dacă ar cădea pe o suprafață dură nici nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla cu sticla de pe el. Pe lângă el, phabletul Galaxy Note 20 Ultra 5G pare ușor, la cele 208 grame pe care le are. Din cauza dimensiunilor de „Goliat”, acesta este un smartphone care se adresează în special celor cu mâini mari și bărbaților.

Cred că ASUS ar fi vândut mai multe unități dacă făcea telefonul mai mic sau lansa un ZenFone 7 standard cu dimensiuni mai reduse. Toate femeile care au văzut telefonul au spus că este impresionant și că sunt atrase de camera Flip, dar că nu l-ar cumpăra deoarece este prea „bărbătesc”. ZenFone 7 și ZonFone 7 Pro sunt identice la exterior.

Camera Flip, punctul central al ASUS ZenFone 7

Componenta „vedetă” este din nou camera Flip, care are acum trei senzori. Aceasta este, în același timp, cameră principală și cameră pentru selfie-uri. Ideea i-a permis companiei ASUS să ofere un smartphone fără notch sau ecran găurit, cu display pe aproape toată partea frontală. Este o reală plăcere să consumi conținut pe acest telefon.

Camera principală folosește un senzor Sony IMX686 de 64 megapixeli, wide. O a doua cameră, de 12 MP ultrawide, are senzor Sony IMX363. Această cameră suportă și fotografierea macro de până la 4 cm, pentru cadre apropiate. A treia cameră, de 8 MP telephoto, oferă zoom optic 3X și până la 12X zoom total. Nimic de reproșat la alegerea senzorilor. ASUS nu s-a complicat cu o a patra cameră aproape inutilă, macro sau depth.

Citește și: Realme 5i review – concurență pentru Xiaomi pe segmentul de buget

Modulul Flip este fabricat din metal lichid (aliaj amorf), un material avansat ce este cu 20% mai ușor decât oțelul inoxidabil, dar de patru ori mai rezistent. Pentru protecție suplimentară, un senzor de accelerație din modul detectează rata accelerării, permițându-i camerei să revină rapid în lăcașul ei atunci când telefonul cade.

Camera de pe ZonFone 7 face poze bune și deseori foarte bune. Nu oferă, însă, consistența unui smartphone Google Pixel, de exemplu. Cred că este o problemă de postprocesare. După o serie de fotografii spectaculoase făcute cu ZenFone 7 ai parte de una total nereușită, pe care o ștergi imediat.

Selfie-urile sunt, însă, excelente. Niciun alt telefon nu are o cameră atât de avansată pentru acest mod de fotografie.

Noaptea și la lumină slabă rezultatele sunt în general bune, după cum veți vedea în galeria atașată. De fapt, am constatat că ZenFone 7 dă mai degrabă rateuri atunci când condițiile de fotografiere sunt foarte bune. Camerele nu se împacă foarte bine cu lumina naturală puternică venită din față, deoarece permit să intre prea multă. Trăgând o linie aici, majoritatea utilizatorilor vor fi mulțumiți de performanțele sistemului Flip, dar nu vor avea siguranța unui Pixel, care nu prea dezamăgește.

Cu card micro-SD, dar fără jack audio de 3,5 mm

Pe marginea din stânga a ZonFone 7 Pro găsim slotul pentru cartele (ZenFone 7 Pro este Dual-SIM) și card micro-SD. Acesta din urmă este binevenit pentru unii utilizatori avansați, deși telefefonul are capacitate de stocare internă generoasă, de 256 GB, care este și foarte rapidă. Butonul pentru volum și cel Power sunt pe marginea din dreapta. Senzorul de amprentă este inclus în butonul Power, o soluție pe care eu am apreciat-o dintotdeauna. În acest caz, aceasta a fost bine implementată. Senzorul răspunde foarte bine la atingere și nu au fost probleme.

Acest buton Power cu senzor de amprentă se numește Smart Key pe ZenFone 7 și poate fi personalizat pentru a face și alte lucruri, din secțiunea Settings/Advanced. Sunt disponibile două gesturi – apăsarea rapidă de două ori pe el și ținerea degetului apăsat pe buton – pentru diverse acțiuni, care pot fi lansarea unei aplicații sau accesarea unei funcții a telefonului (captură de ecran, trecerea pe mod vibrații, pornirea lanternei etc.).

Pe marginea de jos avem portul USB-C, difuzorul și încă ceva, foarte util. Lipsește, din păcate, slotul audio universal de 3,5 mm. Acel ceva foarte util este un LED multifuncțional care arată când sunt notificări noi, dar și când bateria este încărcată, de exemplu. LED-ul este binevenit, deoarece funcția Always-On de pe ZenFone 7 nu este la fel de bogată ca pe alte modele. Aceasta afișează pe ecranul oprit doar ora, data și nivelul bateriei. Pe Pixel 3 mai apar notificările primite și vremea, dar, ce-i drept, telefonul Google nu are LED de notificări.

O altă funcție pe care o apreciez mult și lipsește de pe ZoneFone 7 este double-tap-to-wake, care aprinde ecranul oprit prin două apăsări rapide pe el. Această funcție este, însă, prezentă pe senzorul pentru amprentă. Dubla apăsare a acestuia aprinde ecranul, dacă așa dorește utilizatorul să programeze Smart Key. Totuși, nu este la fel de ușor să o folosești ca atunci când poți apăsa oriunde pe display.

Deși lipsește jack-ul audio, ASUS a mers pe urmele Apple și a eliminat un accesoriu din cutie. Nu oferă căști, nici măcar unele ieftine cu fir. Difuzoarele sunt decente, dar nu ies prin nimic în evidență. Sunetul stereo este oferit de difuzorul de pe marginea de jos în combinație cu cel pentru ureche. Volumul maxim este satisfăcător, dar basul este mediocru.

Spatele smartphone-ului este realizat din sticlă, iar display-ul este protejat cu Gorilla Glass 6. Între cele două elemente avem un cadru metalic, cu o margine argintie în partea superioară care accentuează senzația de produs premium.

ZoneFone 7 nu are certificare pentru rezistență la apă și praf, așa că utilizatorii trebuie să fie atenți în apropierea lichidelor. Lipsa acestei caracteristici este ușor de înțeles, deoarece este foarte greu să izolezi, cu tehnologia de acum, o cameră rotativă.

Ecranul AMOLED de pe ZenFone 7 este uriaș (6,67”) și pare să acopere toată fața telefonului. Doar în partea de jos, unde este conectorul cu placa de bază, marginea este puțin mai groasă. Rezoluție oferită este FHD+(2.400 x 1.080 pixeli), iar display-ul beneficiază de rată de reîmprospătare de 90 Hz. Apreciez această caracteristică, dar nu este atât de improtantă pe cât se face caz de ea în domeniul tech. Pe scurt, acesta este un ecran de calitate, care afișează culori vii, proaspete.

Performanțe excelente

ASUS ZenFone 7 este excelent „mobilat” la interior cu componente de ultimă generație. Are chipset Snapdragon 865+, 8 GB memorie RAM și capacitate de stocare internă rapidă (UFS 3.1) de 256 GB. Asociate cu sistemul de operare curat, apropiat de cel stock de la Google, aceste componente oferă o fluiditate și o viteză de operare greu de egalat. Utilizarea ZenFone 7 este o plăcere, indiferent dacă te joci, citești știri pe ecranul generos sau urmărești filme și seriale pe Netflix.

Sistemul de operare este curat și nu include bloatware. Toate aplicațiile suplimentare care vin preinstalate pot fi eliminate. ASUS a adăugat aplicații proprii doar acolo unde a crezut că ar putea fi necesare. De exemplu, nu toți utilizatorii folosesc pe post de galerie Google Photos, așa că producătorul a inclus propria aplicație. ASUS oferă și propria aplicație Phone, cel mai probabil deoarece oferă funcție de înregistrare a apelurilor integrată în sistemul de operare. Producătorul a inclus și Sound Recorder, ceva ce lipsește din Android stock.

Ce m-a îngrijorat puțin este faptul că cea mai nouă actualizare de securitate disponibilă este cea din 5 iulie 2020. Hackerii nu stau, însă, degeaba, iar acum suntem spre sfârșitul lui septembrie. Pentru cine nu știe, Google pune lunar la dispoziția partenerilor care folosesc versiunea de Android dezvoltată de companie patch-uri. Producătorii de telefoane trebuie să adapteze aceste actualizări pentru modelele din portofoliul lor și să le trimită către utilizatorii finali. ASUS nu are multe telefoane pe piață, de aceea nu știu de ce ZenFone 7 Pro nu a primit patch-uri de securitate mai recente. Poate compania consideră că vulnerabilitățile și problemele găsite de Google nu sunt suficient de grave și așteaptă să strângă mai multe soluții, pe care să le livreze împreună.

Autonomie foarte bună

ZenFone 7 Pro are o baterie Li-Po de 5.000 mAh, cu funcție de încărcare rapidă (30W). Acumulatorul ajunge de la 0 la 100% în aproximativ 90 de minute. Datorită sistemului de operare curat și a display-ului AMOLED cu rezoluție FHD+, autonomia este foarte bună și poate trece de două zile pentru cei care nu utilizează foarte mult telefonul. Eu am obținut între o zi și jumătate și două, cu trei conturi de e-mail sincronizate permenanet, cam o oră-două/zi pe rețele de socializare și în aplicații de chat, Spotify folosit ocazional și câteva ore/zi de citit știri online. Poze și filmări fac destul de rar.

Smartphone-ul nu dispune de încărcare wireless, dar poate fi folosit pe post de power bank (reverse charging) pentru alte dispozitive. Nu deplâng lipsa încărcării wireless. Aceasta este o caracteristică pe care o apreciez când o am, dar nu reprezintă un criteriu de selecție pentru mine în alegerea unui smartphone. Încărcarea unui acumulator de 5.000 mAh prin această metodă ar fi durat foarte mult.

În concluzie, ZenFone 7 este un smartphone pe care îl recomand cu încredere, mai ales că are un preț decent pentru ceea ce oferă, de aproximativ 3.900 de lei. Vine cu un sistem de operare curat, multe idei bune (camera motorizată, carcasa cu slider), conectivitate 5G, Wi-Fi 6 și caracteristici tehnice de ultimă generație. Mai mult, lipsesc aplicațiile potențial nedorite (bloatware), iar ASUS nu a dublat aplicațiile Google decât acolo unde a considerat că este necesar. Camera oferă rezultate bune și foarte bune în cea mai mare parte a timpului, dar uneori te lasă când te aștepți mai puțin. Asta este ceva ce, cred eu, ASUS poate îmbunătăți prin actualizări software.

ZenFone 7 nu este, însă, certificat pentru rezistență la praf și apă și nu are jack audio universal de 3,5 mm. Mă număr printre cei care încă preferă majoritatea timpului căștile cu fir. Totodată, din cauza dimensiunilor mari, acest dispozitiv va fi cumpărat în special de bărbați, deși doamnele și domnișoarele ar fi apreciat, poate, mai mult camera excelentă pentru selfie-uri de pe Zenfone 7 Pro.

ZenFone 7 Pro – Caracteristici tehnice principale:

Display: diagonală de 6,67”, AMOLED, rezoluție FHD+ (2.340 x 1.080 pixeli), 90 Hz
Chipset: Snapdragon 865+
RAM: 8 GB
Stocare internă: 256 GB (UFS 3.1)
Card micro-SD: Da, capacitate maximă de 1 TB
Camera principală: 64 MP f/1.8 (wide) + 12 MP f/2.2 (ultrawide, unghi de 113 grade) + 8 MP f/2.4 (telephoto), zoom optic 3X
Conectivitate: 5G, 4G, Bluetooth 5.0, Wi-Fi 6
Sistem de operare: Interfață ZenUI 7, bazată pe Android 10
Baterie: 5.000 mAh (încărcare rapidă la 30 W) / încărcare în sens invers
Accesorii în pachet: Încărcător rapid, cablu USB Type-C, carcasă din plastic transparent, carcasă din plastic negru cu slider de blocare a camerei rotative

Părţi pozitive

- Camera Flip permite realizarea de fotografii bune și elimină notch-ul
- Performanțe excelente
- Sistem de operare curat, apropiat de cel stock de la Google
- Vine cu două carcase în cutie, iar una oferă un sistem ingenios de securizare a camerei
- Autonomie foarte bună a bateriei
- Display generos
- Preț decent

Părţi negative

- Lipsește jack-ul audio universal de 3,5 mm
- Telefonul este mare și greu
- Nu are certificare pentru rezistență la praf și apă
- Nu este livrat cu căști
- Pentru unii ar putea fi deranjantă lipsa încărcării wireless

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult